Leo Borg, despre care scriam vara trecută, atunci când începuse să se pregătească la Rafa Nadal Academy – fiul legendarului Björn Borg – a câştigat săptămâna trecută cel mai important titlu al carierei în circuitul juniorilor.

El avea deja două titluri în palmares – J4 Tel Aviv 2020 şi J5 San José (Costa Rica) 2021 – dar cel câştigat acum este de Grad 1, tradiţionalul şi puternicul turneu “Brasil Juniors Cup”, care se dispută la Porto Alegre, pe zgură, în aer liber.

Leo, la Porto Alegre
Credit Foto: @itftennis.com &@tennisportalen

Clasat pe locul 43 ITF în clasamentul combinat al juniorilor înaintea turneului, Leo Borg nu a intrat direct pe tabloul principal de 32 de jucători şi după ce a promovat din calificări, a învins  jucători clasaţi pe locurile 25, 71, 9 şi 4 în clasamentul combinat (începând cu turul 1; de sferturi a trecut prin neprezentarea adversarului) [Tabloul de simplu în format PDF].

Urmare acestui rezultat, Leo (născut pe 15 mai 2003) a progresat în clasamentul ITF combinat al juniorilor de săptămâna aceasta până pe locul 20.

Şi Alexandru Coman, primul jucător român din ierarhia juniorilor, a avansat cu 12 poziţii săptămâna aceasta, datorită calificării în semifinalele probei de dublu la ITF J2 Siauliai.

Alex (născut pe 15 ianuarie 2005) se clasează acum pe locul 135, cea mai bună poziţie fiind 131 ITF, pe care o atingea pe 11 ianuarie.

O altă veste bună pentru Alex este aceea că şi-a prelungit contractul cu producătorul francez de rachete şi echipament sportiv Babolat. El a primit  deja pachetul cu echipament pentru următoarea perioadă [foto 1 & 2. Foto 3 – Credit @alexandrufiru.ro – Alex, la şedinţa foto, pentru sponsorul său tehnic]:

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.