LTA (Lawn Tennis Association – Federaţia Britanică) a programat un circuit de 4 turnee în perioada 3-26 iulie pentru a înlocui într-o oarecare măsură anularea turneelor pe iarbă din Marea Britanie şi în special a celui de Mare Şlem de la Wimbledon.
Turneele sunt programate la Centrul Naţional de Tenis de la Roehampton, locul de disputare al calificărilor turneului de la Wimbledon (pentru a proteja iarba de pe terenurile din facilitatea principală), dar şi al turneului de Grad 1 juniori, care precede evenimentul de Grand Slam.
Doar că din informaţiile care au apărut până acum, acest circuit se va juca pe terenurile exterioare de hard ale facilităţii. Partidele vor fi transmise live pe conturile sociale ale LTA.
La fiecare din turneele care compun circuitul vor participa câte 16 jucători şi jucătoare, cei mai bine clasaţi jucători britanci fiind eligibili.
Evenimentele se vor disputa pe durata a 3 zile, la sfârşit de săptămână, duminică fiind programate şi meciuri de dublu.
În a doua şi a patra săptămână sunt programate turnee “Premier” cu premii financiare în valoare de 16.200 £, dintre care 2.550 £ pentru campionii la simplu, bani care vor fi donaţi victimelor pandemiei.
Pe de altă parte, Andy Murray şi-a manifestat dorinţa de a reintra – n-a mai jucat de la Turneul final al Cupei Davis (noiembrie) 2019 – la un turneu organizat de fratele lui, Jamie, “Schroders Battle of the Brits” în periaoda 23-28 iunie, care se va disputa, de asemenea, la Roehampton şi va avea acelaşi format cu Turneul Final ATP.