Astăzi, la Turneul Final ATP, “Nitto ATP Finals“, în primul meci al rundei a doua din Grupa “Londra 2020”, am asistat la un festival al tenisului, demn de campionii ultimelor două turnee de Grand Slam, US Open şi Roland Garros.
Orice descriere a meciului ar fi ori palidă, ori împănată de cuvinte bombastice, fără puterea de a descrie tenisul la limita perfecţiunii pe care l-au jucat cei doi.
O tehnică ieşită din comun a amândurora, o implicare totală, cu foarte multe schimburi de mingi, din care vedem doar câteva la o partidă obişnuită.
Puncte pe care le credeam pierdute sau câştigate la un moment dat, continuau datorită calităţilor defensive a celui aflat în situaţia respectivă. Atacuri şi contraatacuri, întâlniri la fileu, toată gama loviturilor etalată în repetate rânduri şi executată cu acurateţe.
Plusul pentru Dominic Thiem a venit de la psihicul excepţional, care îl ajutase să revină şi în prima rundă de la 3-5 în tiebreak-ul primului set al partidei cu Stefanos Tsitsipas.
Astăzi a reuşit acelaşi lucru în primul set, iar în al doilea a trecut fără să clipească peste ratările mai multor ocazii de a câştiga partida.
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Imagini din timpul partidei
Videoclip cu rezumatul partidei şi interviul învingătorului, la sfârşitul ştirii
Dominic Thiem (3 ATP) [3] – Rafael Nadal (2 ATP) [2] 7-6(7), 7-6(4)
Partida a durat 2h25′.
Fără mingi de break în primul set, cu un singur joc încheiat la avantaje şi furtuna ce avea să urmeze era anunţată.
Ea n-a întârziat: Nadal s-a desprins în tie-break de la 2 egal la 5-2, dar Thiem a egalat. Totuşi a avut de înfruntat două mingi de set la 5-6 şi 6-7. Odată acestea salvate, şi-a deschis drumul spre câştigarea primului set.
Tot Rafa a avut cele dintâi şanse în setul 2. A ratat prima oportunitate de break în primul joc, dar a convertit-o pe a doua în al 7-lea. A urmat re-break-ul lui Dominic.
În jocul 10 la 5-4 pentru Thiem, Nadal a avut singura cădere din meci, cu trei erori neforţate, care i-au oferit jucătorului austriac trei mingi de meci.
Acum, Rafa şi-a reparat erorile cu 5 puncte câştigate la rând, dar în tie-break, după ce Dominic se desprinsese la 6-3, nu a mai reuşit să apere decât a patra minge de meci.
Acum palmaresul direct este 9-6 pentru Nadal, dar ultimele două victorii au fost ale lui Thiem, care câştigase şi la Australian Open în sferturile de finală, în patru seturi, cele trei câştigate de austriac fiind decise în tie-break.
Dominc Thiem a obţinut a 31-a victorie în faţa unui jucător din top 10 WTA, a 19-a în faţa unuia din top 5, printre acestea numărându-se cele de la ediţia trecută a Turneului Final în faţa celorlalţi doi membri ai “Big 3”, Novak Djokovic şi Roger Federer.
Rafael Nadal are acum, aici, cele mai multe înfrângeri la unul şi acelaşi turneu (foto 1) şi cel mai slab procentaj (luând în considerare cele mai importante turnee) (foto 2):
Credit Info: @TennisMYLife68
Dacă în meciul din seara aceasta, Tsitsipas îl învinge pe Rublev, Thiem este calificat şi Rublev, eliminat.
*
În primul meci al rundei a doua din Grupa “Mike Bryan“:
Kevin Krawietz (19) / Andreas Mies (20) (ambii Germania) [3] – Lukasz Kubot (Polonia, 7) / Marcelo Melo (Brazilia, 7) [8] 6-2, 7-6(5)
Acum, Krawietz / Mies au o victorie şi o înfrângere şi Kubot / Melo, două înfrângeri.