ITF a anunţat zilele trecute înfiinţarea unor Consilii ale Jucătorilor şi Jucătoarelor, după modelul ATP şi WTA.
Acestea vor avea rolul de a menţine legătura între jucători şi conducerea organizaţiei. Propunerile şi recomandările jucătorilor vor fi înaintate, prin intermediul acestor Consilii, către Comitetul ITF Tennis Tour, care la rândul lui se va adresa Consiliului de Administraţie al ITF.
Jucătorii şi jucătoarele îşi vor alege câte 7 reprezentanţi în fiecare Consiliu.
Cel masculin îl va avea ca preşedinte pe australianul Mark Woodforde – 17 titluri de Mare Şlem, campion şi vicecampion olimpic – iar cel feminin pe franţuzoaica Mary Pierce, 4 titluri de Mare Şlem.
Cei doi îi vor reprezenta pe jucători la şedinţele Consiliului de Administraţie ITF.
De asemenea, în fiecare Consiliu va fi prezent şi câte un antrenor, dar nici aceştia şi nici cei doi preşedinţi nu vor avea drept de vot, ci doar cei 7 aleşi ai jucătorilor.
Drept de a alege membrii Consiliilor şi de a fi aleşi au jucătorii clasaţi mai jos de locul 351 ATP şi jucătoarele clasate mai jos de locul 151 WTA.
Candidaturile vor fi depuse între 4 şi 22 mai, iar alegerile vor începe pe 28 mai şi se vor încheia pe 10 iunie, mandatul membrilor Consiliilor – care vor avea şedinţe video de două ori pe an – urmând să dureze până la sfârşitul sezonului 2021.
*
Din partea ţării noastre, până acum şi-a manifestat intenţia de a candida pentru Consiliul Jucătoarelor, Oana Simion (437 WTA, clasament maxim: 399 WTA / 3 aprilie 2017, n. 8 martie 1996).
Ea este recomandată pentru a ocupa această onorantă poziţie atât de performanţa sportivă: lider al clasamentului ITF, începând cu 23 decembrie 2019, cele 9 titluri la simplu şi 24 la dublu pe care le-a câştigat în circuitul ITF, cât şi de studiile de marketing, pe care le-a absolvit acum doi ani la Academia de Studii Economice din Bucureşti.