Galerie Foto:
Rafa, sărbătorit astăzi la Academia de la Manacor, prima victorie în circuitul ATP, primul titlu ATP Challenger, primul titlu ATP, primul titlu ATP 500 Series, primul titlu Masters şi cele 12 de la Roland Garros
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii

Rafael Nadal împlineşte astăzi 34 de ani.

Un succint bilanţ al carierei sale în proba de simplu ar arăta astfel:

  • 209 săptămâni petrecute pe locul 1 ATP în 8 serii, locul 6 la acest capitol şi cu al doilea cel mai lung interval de timp între prima serie şi ultima, 11 ani  şi 78 de zile, după Roger Federer, 14 ani şi 136 de zile:

46 de săptămâni: 18 august 2008 – 5 iulie 2009
56 de săptămâni: 7 iunie 2010 – 3 iulie 2011
39 de săptămâni: 7 octombrie 2013 – 6 iulie 2014
26 de săptămâni: 21 august 2017 – 18 februarie 2018
6 săptămâni: 2 aprilie 2018 – 13 mai 2018
4 săptămâni: 21 mai 2018 – 17 iunie 2018
19 săptămâni: 25 iunie 2018 – 4 noiembrie 2018
13 săptămâni: 4 noiembrie 2019 – 2 februarie 2020

A încheiat 5 sezoane pe primul loc – la egalitate pe poziţia a doua cu Jimmy Connors, Novak Djokovic şi Roger Federer, după Pete Sampras, 6 – 2008, 2010, 2013, 2017 şi 2019, când a devenit cel mai vârstnic la acest capitol: 33 de ani şi 211 zile.

  • a cucerit 85 de titluri [locul 4, după Connors – 109, Federer – 103, Lendl – 94] – 59 pe zgură [primul], 22 pe hard, 4 pe iarbă – dintre care:

19 de Mare Şlem [locul 2 după Roger Federer – 20] 

Roland Garros: 12 [2005-2008, 2010-2014, 2017-2019], US Open: 4 [2010, 2013, 2017, 2019]; Wimbledon 2 [2008, 2010], Australian Open: 1 [2009]
Astfel a completat  în 2010 un Mare Şlem al carierei, care datorită titlului olimpic cucerit la Beijing 2008 a fost unul de aur.
În 2010 a devenit şi singurul jucător care a câştigat în acelaşi sezon 3 turnee majore pe toate cele 3 suprafeţe.

35 Masters 1000 (sau echivalent) [locul 1]
21 ATP 500 Series [locul 2 , după Roger Federer, 24]
9 ATP 250 Series

Ocupă primele 3 locuri în ierarhia numărului de titluri cucerite la unul şi acelaşi turneu: Roland Garros – 12, Masters Monte Carlo – unde deţine recordul de partide consecutive câştigate la unul şi acelaşi turneu: 46 între 2005 şi 2013 – şi 500 Series Barcelona, câte 11.
Singurul titlu important care-i lipseşte din palmares este cel de la Turneul Final ATP.

  • primul meci pe care l-a disputat la profesionişti a fost în săptămâna 10-16 septembrie 2001 (15 ani şi două luni) la ITF 10k Madrid – nu avea încă clasament
  • prima partidă câştigată în circuitul ATP a fost cea de la International (250 Series) Mallorca, săptămâna 29 aprilie – 5 mai 2002, în faţa lui Ramon Delgado (81) – Rafa era pe 762 ATP, după turneu a progresat pe 588
  • primul turneu câştigat în circuitul ITF a fost în săptămâna 8-14 iulie 2002 la ITF 10k Alicante – înaintea turneului se clasa pe locul 598, după pe 593
  • primul titlu ATP Challenger l-a câştigat în săptămâna 24-30 martie 2003 la 25k Barletta – înaintea turneului se clasa pe locul 152, după pe 114 [videoclip 1, cu Rafa pierzând în faţa lui Mariano Puerta la ATP Challenger 125k Aix en Provence (28 aprilie – 5 mai) 2003, cel pe care avea să-l învingă în finala Roland Garros 2005]
  • prima finală ATP a jucat-o la International (250 Series) Auckland, săptămâna 12-18 ianuarie 2004. Era clasat pe locul 48 – intrase în top 100 pe 21 aprilie 2003 – şi pierdea în faţa lui Dominik Hrbaty (54) – după turneu avansa pe locul 41
  • primul titlu ATP l-a câştigat la International (250 Series) Sopot, săptămâna 9-15 august 2004, după o finală cu Jose Acasuso (105) [videoclip 2]. Înainte de turneu se clasa pe locul 78, după a revenit în top 50 – locul 48
  • primul titlu ATP Gold (500 Series) l-a câştigat la Acapulco, săptămâna 21-27 februarie 2005, după o finală cu Alberto Montanes (95). Înaintea turneului ocupa locul 39, după urca pe locul 31 [videoclip 3]
  • în luna următoare, săptămâna 21 martie – 3 aprilie, avea să joace prima finală la un turneu Masters, cea de la Miami, pe care o pierdea în faţa lui Roger Federer, în 5 seturi, după încă o lună, 11-17 aprilie, câştiga primul titlu la această categorie, la Monte Carlo – după o finală cu Guillermo Coria (9) – şi intra în top 10 ATP, pe locul 7
  • despre primul titlu la un turneu de Grand Slam, la Roland Garros 2005, unde juca pentru prima dată, am vorbit mai mult zilele trecute [videoclip 5]

Să mai adăugăm la acest palmares impresionant şi că Rafa deţine cea mai lungă serie de victorii indiferent de suprafaţă: 81.

Acum palmaresul său victorii – înfrângeri este 990 – 200. Un număr de 171 de victorii au fost obţinute în faţa unor jucători din top 10 ATP, 20 în faţa unor lideri ai ierarhiei, prima la Roger Federer, în turul 3 al Masters Miami 2004, la prima întâlnire dintre ei [videoclip 6].

Galerie videoclipuri (7)
[inclusiv o compilaţie cu unele dintre cele mai frumoase puncte]







 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.