Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Două Slideshow-uri a câte 5 imagini
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii

Ediţia 2012 a evenimentului combinat ATP Masters 1000 / WTA Premier Mandatory “Mutua Madrid Open”, disputată între 5-13 mai, a intrat în istorie datorită suprafeţei pe care s-a jucat: zgura albastră.

Ideea a fost a proprietarului turneului, Ion Ţiriac, care adusese ca argument în favoarea originalei idei, vizibilitatea mai bună a mingii, în special pentru transmisiile televizate. Desigur şi originalitatea acestei suprafeţe a jucat un rol în alegerea îndrăzneţului român, care datorează inovaţiilor şi curajului mare parte a succesului în afaceri. 

Au existat speculaţii că această culoare era menită să aducă satisfacţie sponsorului principal, societatea de asigurări “Mutua Madrileña”, al cărei logo este scris cu litere albastre.

Oricum ar fi, au existat voci contra încă înaintea începerii turneului, de departe cea mai importantă fiind cea – acidă – a lui Rafael Nadal, regele neîncoronat al zgurii încă de pe atunci, care aborda acea ediţie în calitate de dublu campion – 2005, 2010 – şi dublu finalist, 2009 şi 2011.

Eu credeam că zgura e roşie. Nu avem 100 de turnee pe zgură în fiecare an. Această suprafaţă face parte din istoria sportului nostru.
Nu am văzut iarbă roşie, aşa că nu-mi place zgura albastră.

Din nefericire – pentru această suprafaţă, oricum – Rafa (2 ATP) a pierdut în  turul 2 în faţa compatriotului lui, Fernando Verdasco (19) [15], adversitatea lui la adresa suprafeţei crescând până la ameninţarea cu boicotul la ediţia viitoare, în cazul în care nu se revenea la tradiţionala culoare.

Dar vocea lui nu a fost singura care s-a exprimat negativ la adresa suprafeţei.

Novak Djokovic – deţinătorul titlului, lider al ierarhiei ATP şi atunci – eliminat în sferturi de compatriotul lui Janko Tipsarevic (8) [7], a adus ca principală critică, aderenţa redusă:

La partida următoare o să-mi aduc patinele, atât de mult am alunecat. Nu am auzit niciun jucător sau jucătoare care să spună că îi place această suprafaţă.

sau Ivo Karlovic:

Ha! Zgură albastră, e ceva potrivit mai degrabă pentru ştrumfi.

Rezultatul a fost că ATP a interzis suprafaţa, motivând această decizie tocmai prin lipsa siguranţei în joc.

La ediţia 2013 s-a revenit pe zgură roşie, iar lucrurile au intrat în normal, Rafa câştigând al 3-lea titlu [până astăzi a ajuns la un total de 5]. 

Doar Ion Ţiriac a rămas încăpăţânat. Deşi a admis problema aderenţei reduse, a invocat că atât jucătorii cât şi televiziunile au fost mulţumiţi de vizibilitatea mai bună a mingii şi că are speranţe pentru viitor în reintroducerea suprafeţei.

Până astăzi nu s-a întâmplat, dar mulţi analişti consideră că a fost abandonat prea repede acel experiment, spectacolul având categoric de câştigat.

Cele două finale s-au încheiat cu rezultatele:

Roger Federer (3 ATP) [3] – Tomas Berdych (7) [6] 3-6, 7-5, 7-5

Roger câştiga pentru a 3-a şi ultima oară titlul la Madrid.

Serena Williams (9 WTA) [9] – Victoria Azarenka (1) [1] 6-1, 6-3

Serena câştiga pentru prima dată turneul şi avea să repete performanţa la ediţia următoare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.