Irina Begu a obţinut a doua victorie la Roland Garros 2019, după ce a început rău partida din turul 2 (R64), dar a găsit resursele necesare să rămână în meci şi să revină:
Slideshow – 5 imagini din timpul partidei de astăzi
Irina Begu (116 WTA) – Karolina Muchova (Cehia, 73) 1-6, 6-3, 6-4
Partida a durat 1h54′.
Primul set a fost dominat categoric de jucătoarea din Cehia, care a câştigat de 3 ori la primire, în timp ce Irina nu şi-a creat nicio oportunitate de a face break.
Muchova a reuşit primul break şi în setul 2, dar acum Irina l-a recuperat imediat şi de la 2-3 a câştigat ultimele 4 jocuri din ce în ce mai clar: la avantaje, la 30, la 15 şi la zero.
În decisiv s-a câştigat cu serviciul până la 4-3 pentru Irina – s-a ajuns repede acolo: 6 jocuri câştigate la 15 şi unul la zero – scor la care jucătoarea noastră a făcut break, astfel că la 5-3 a servit pentru meci. A pierdut acel joc, dar a închis partida pe serviciul adversarei, la a 3-a minge de meci.
Irina îşi egalează rezultatul de la ediţia trecută – 130 de puncte WTA – cel mai bun aici fiind calificarea în optimi din 2016. Ea a mai jucat în optimile de finală ale unui turneu de Mare Şlem la Australian Open 2015.
Premiul financiar cuvenit este de 143.000 €.
Următoarea adversară a Irinei va fi Amanda Anisimova (SUA, 51 WTA, aflată pe cel mai bun loc al carierei, 17 ani), care astăzi a eliminat-o pe Aryna Sabalenka (11) [11] 6-4, 6-2 în 1h14′ după o partidă cu multe break-uri: 3-2, repectiv 4-2 pentru junioara americană.
Irina n-a mai întâlnit-o până acum pe Anisimova.
Anisimova, după victoria de astăzi
Credit foto: Jimmie48 Tennis Photography