Credit Foto: Neal Trousdale pentru opentenis.ro
În primul tur (R64) al probei de dublu masculin la Roland Garros 2019, Marius Copil şi Rohan Bopanna, fostul coechipier al lui Florin Mergea, au obţinut o victorie preţioasă în faţă capilor de serie 6:
Rohan Bopanna (India, 40 ATP la dublu) / Marius Copil (544) – Raven Klaasen (Africa de Sud, 13) / Michael Venus (Noua Zeelandă, 15) [6] 6-3, 7-6(4)
Partida a durat 1h18′.
Perechea româno-indiană a convertit una din cele 3 oportunităţi de break pe care şi le-a creat – în jocul 8 al partidei – căreia i-a adăugat tie-breakul câştigător. La serviciu, au salvat 3 mingi de break.
Marius şi Rohan acumulează câte 90 de puncte ATP şi vor împărţi un premiu financiar în valoare de 23.000 € pentru calificarea în turul 2 (R32), unde îi vor întâlni pe învingătorii din partida dintre echipele franceze Ugo Humbert (480) / Adrian Mannarino (200) – Benjamin Bonzi (181) / Antoine Hoang (238) [WC].