Simona Halep, deţinătoarea titlului la Roland Garros, a pierdut în al 5-lea meci pe care l-a disputat la actuala ediţie.
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Este adevărat că Amanda Anisimova a jucat excelent, dar Simona a ratat 3 oportunităţi importante, care i-ar fi permis, dacă nu să inverseze soarta partidei, măcar s-o echilibreze şi să amâne deznodământul.
Ea a găsit antidotul la jocul în forţă, dar şi uimitor de inteligent pentru cei 17 ani ai adversarei, doar în cursul seriei de 3 jocuri câştigate la rând în setul 2.
În partida din sferturile de finală:
Amanda Anisimova (SUA, 51 WTA) – Simona Halep (3 WTA) [3] 6-2, 6-4
Partida a durat 1h8′.
Început echilibrat de partidă, dar de la 2-2 Anisimova a reuşit o serie de 7 jocuri câştigate, care i-au asigurat primul set şi un avans de 3-0 (un break înainte) în al doilea. La 1-4, Simona a ridicat nivelul, jucătoarea din SUA părea că este copleşită de emoţii, dar speranţele ei şi ale noastre s-au năruit, căci Anismiova a trecut peste momentul greu şi a câştigat ultimele două jocuri.
Cele 3 momente importante, despre care vorbeam mai sus, au fost: la 2-4 în primul set, când jucătoarea noastră a ratat o minge de break, la 1-3 – în al doilea, când a ratat 3 mingi de break – şi, cel mai important, atunci când era în plină revenire la 4-4, când a mai ratat o minge de break.
Astfel, ea a convertit doar o singură şansă de a cţştiga cu returul din cele 7 şanse pe care şi le-a creat, în timp ce Anisimova a fructificat 4 din 7.
Balanţa punctelor direct câştigătoare i-a fost favorabilă americancei: 25-16. Este adevărat că ea a comis mai multe erori neforţate: 24-16, dar a câştigat 68 din punctele jucate, iar Simona, doar 52.
Amanda Anisimova o va întâlni în semifinale pe Ashleigh Barty (Australia, 8) [9], care a învins-o astăzi, în sferturi pe Madison Keys (SUA, 14 WTA) [14]: 6-3, 7-5 în 1h9′.
Simona rămâne cu acumulările cuvenite calificării în sferturile de finală şi va pierde 1570 de puncte (430 acum, minus 2000, la ediţia trecută), urmând să ocupe locul 8 în clasamentul de luni.