Au fost acordate wild card-urile pentru cel de-al treilea turneu de Grand Slam al sezonului, Roland Garros.

Pe tabloul principal masculin, alături de cei 7 jucători francezi, se regăseşte Andy Murray (Marea Britanie, 110 ATP), a cărui cea mai bună performanţă aici este finala din 2016. El şi-a făcut reintrarea în circuit în dubla de la New York: la turneul ATP Masters 1000 a obţinut două victorii şi la US Open a trecut de primul tur.
Remarcăm prezenţa francezului Arthur Rinderknech (163) care a jucat săptămâna aceasta – azi a pierdut în optimi – la ATP Challenger “Concord Open Iaşi”.

Pe tabloul principal feminin sunt invitate 6 jucătoare din Franţa, plus Tsvetana Pironkova (156 WTA), care a uimit la revenirea în circuit la US Open, unde a ajuns până în sferturi (înainte de turneu nu avea clasament) – cea mai bună performanţă la Roland Garros fiind sferturile de finală din 2016 şi Eugenie Bouchard (167), recenta finalistă de la WTA International Istanbul, care a atins la Roland Garros semifinalele în 2014.

În calificări, toale cele 16 wildcard-uri, 8 pentru  fiecare turneu au fost acordate jucătorilor francezi. 
Aşadar în acest an nu a mai funcţionat regula de reciprocitate cu federaţia americană şi cea australiană.

*

A fost publicat şi protocolul de securitate anti-coronavirus pentru jucători şi echipele lor:

  • aceştia vor trebui să ajungă la Paris cu 4 zile înaintea începerii turneului de calificări şi cu 3 zile înainte, cei admişi pe tabloul principal, cu excepţia celor care sunt angrenaţi într-un turneu ATP, WTA sau ATP Challenger
  • vor avea la dispoziţie două hoteluri şi nicio alternativă permisă la acestea
  • vor fi testaţi la sosire şi vor petrece 24 de ore în camera de hotel până la sosirea rezultatului, răstimp în care le vor fi acordate vouchere pentru masă în valoare de 120 €. Acest prim test va fi urmat după 48 de ore de un altul şi doar atunci ei vor avea liber să joace.
    E posibil ca celor care sosesc din afara spaţiului Schengen să li se solicite un document special (invitaţie din partea turneului) şi un test PCR efectuat înaintea sosirii la Paris
  • celor care au jucat turnee în săptămâna precedentă li se va considera testul de acolo ca primul şi la Paris nu vor trebui să-l efectueze decât pe al doilea
  • cei testaţi pozitiv vor fi descalificaţi din turneu şi izolaţi pentru 14 zile. Dacă un membru al echipei este testat pozitiv şi împărţea camera cu jucătorul, de asemenea acesta va fi descalificat. De aceea, organizatorii nu recomandă să fie împărţită camera.
    D
    acă jucătorul este testat negativ şi nu a împărţit camera cu tehnicianul testat pozitiv, atunci va putea fi lăsat să joace în continuare după ce este consultat de echipa medicală, dacă s-au respectat regulile de distanţare socială. În continuare, el va fi testat zilnic
  • jucătorii şi membrii echipelor vor trebui să poarte în permanenţă mască, excepţie fac perioadele petrecute la antrenament şi la masă
  • distanţarea socială este obligatorie, iar jucătorii nu se vor putea antrena la Roland Garros în zilele în care nu au partide, ci la baza Jean Bouin

*

Credit Foto: Christophe Guibbaud / FFT

Au fost aprobate şi cotele pentru spectatori: zilnic vor putea asista 11.500, dar doar la partidele de pe tabloul principal. Calificările, întrecerile juniorilor şi turneul de tenis în scaun cu rotile se vor disputa cu porţile închise.

Cele 12 hectare ale arenei vor fi împărţite în 3 zone complet separate, accesul din una în alta nefiind posibil: câte 5000 de locuri vor fi rezervate arenelor Philippe-Chatrier şi Suzanne-Lenglen şi 1.500 arenei Simonne-Mathieu.
Anul acesta va fi dată în folosinţă noua arenă Philippe-Chatrier – dotată acum cu acoperiş retractabil – şi 12 terenuri vor fi iluminate.

Masca este obligatorie şi pentru spectatori, chiar şi când sunt aşezaţi în tribune, la fel şi distanţarea socială.

.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.