Adversara Nadiei Podoroska din semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului Roland Garros 2020 a fost decisă, în al doilea sfert de finală disputat ieri:
Iga Swiatek (Polonia, 54 WTA) – Martina Trevisan (159 WTA) [Q] 6-3, 6-1 în 1h18′
Iga Swiatek – n. 31 mai 2001 – a câştigat astfel a 5-a partidă aici în două seturi, niciunul nevând nevoie de prelungiri. A lăsat în urmă doar 20 de jocuri pierdute, în condiţiile în care a trecut, printre altele, de favorita principală a turneului, dar şi de finalista de anul trecut, Marketa Vondrousova (19) [15].
Cea mai bună performanţă a carierei pentru campioana junioarelor de la Wimbledon 2018 şi finalista de la International Lugano 2019 (sezonul 2020 al jucătoarei din Polonia) îi garantează datorită celor 780 de puncte acumulate, un nou maxim al clasamentului, cel puţin locul 35 (cel vechi: 48 WTA / februarie 2020).
Ea fusese recompensată în carieră – până la Roland Garros – cu premii financiare în valoare de 1.106.808 USD (simplu şi dublu), cărora le va adăuga măcar pe cel cuvenit semifinalistelor de aici: 425.250 €.
Iga este prezentă pentru a 7-a oară pe un tablou principal de Grand Slam, cea mai bună performanţă fiind optimile de finală de la ediţia trecută a Grand Slam-ului pe zgură.
Swiatek a devenit a doua jucătoare din Polonia, care se califică în semifinalele Roland Garros, după Jadwiga Jedrzejowska în 1939 (cea mai bună performanţă reuşită de Agnieszka Radwanska aici: sferturi în 2013).
Semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului:
Iga Swiatek (Polonia, 54 WTA) – Nadia Podoroska (131) [Q]
Palmares direct: 0-0
se va disputa joi, 8 octombrie, la fel ca cea de pe jumătatea inferioară a tabloului
Până atunci, Iga Swiatek va juca astăzi (miercuri) în sferturile de finală ale probei de dublu – alături de Nichole Melichar – zi în care se dispută şi sferturile de finală ale probei de simplu pe jumătatea inferioară a tabloului de simplu:
Ordinea de joc – 07.10 – Roland Garros 2020
Click pe butonul corespunzător și selectați tabloul pe care vreți să-l vizualizați
"Internationaux de Strasbourg"
WTA International - zgură, aer liber
202.250 USD
Cronicile turneului
"Hamburg European Open"
ATP 500 Series - zgură, aer liber
1.062.520 € / 1.203.960 €
Cronicile turneului
Galerie videoclipuri (2)
Momentele importante ale partidei şi
extras din conferinţa de presă a lui Swiatek