Luni se vor disputa restul partidelor de pe jumătatea superioară a tabloului feminin la Roland Garros 2020 şi primele de pe cea inferioară.
Dacă Simona Halep [1] şi Irina Begu au câştigat astăzi pe jumătatea superioară, urmează la rând cele cinci jucătoare românce de pe cea inferioară, începând cu Patricia Ţig, singura care apare pe ordinea de joc de luni.
Partida ei din primul tur (R128) a fost programată a 3-a de pe terenul 11, unde sesiunea începe la ora 12.00, după un meci din turneul feminin şi altul din cel masculin, aşadar ora estimată de start este 15.30:
Patricia Ţig (59 WTA) – Stefanie Vögele (Elveţia, 117)
Palmares direct: 0-0
Patricia Ţig (26 de ani, clasament maxim: 58 WTA / 14 septembrie, în cel dat publicităţii astăzi, a pierdut un loc) este prezentă pentru a doua oară pe tabloul principal de la Roland Garros – prima dată, în 2017 – tur 1 (R128) – şi pentru a 6-a oară pe cele al unui turneu de Grand Slam, cea mai bună performanţă, turul 2 (R64) de la US Open 2020.
Stefanie Vögele (30 de ani, clasament maxim: 42 WTA / noiembrie 2013) joacă pentru a 6-a oară pe tabloul principal de la Roland Garros, cel mai bun rezultat, tur 3 (R32), la celelalte 24 de participări la restul turneelor majore nu a mai ajuns în această fază a turneului.
Dacă Patricia vine aici, după ce a câştigat primul titlu al carierei în circuitul WTA, la International Istanbul şi în luna februarie juca semifinale la International Hua Hin, Stefanie nu a câştigat în 2020 niciun meci pe vreun tablou principal Grand Slam / WTA, dar a jucat finala WTA 125k Newport Beach, pe care a pierdut-o la Madison Brengle. Cea mai bine clasată jucătoare pe care a învins-o anul acesta este Christina McHale (84), în sferturile turneului menţionat mai devreme.
Ordinea de joc – 28.09 – Roland Garros 2020