După ce acum o lună, Patricia Ţig câştiga prima partidă pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, la US Open, astăzi ea a repetat isprava în primul tur (R128) la Roland Garros 2020, acum pe o suprafaţă diferită:
Patricia şi Stefanie în timpul partidei
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography
Patricia Ţig (59 WTA) – Stefanie Vögele (Elveţia, 117) 7-5, 7-5
Partida a durat 1h58′.
Patricia a început foarte bine: 5-1, după trei jocuri câştigate la primire şi un break al adversarei. Până atunci dominase categoric, dar adversara şi-a revenit şi Patricia a părut surprinsă. La 5-3 a ratat o minge de set la primire, iar Vögele a egalat, cu încă un break. Dar românca a jucat îngrijit ultimele două game-uri.
În setul doi, după ce a salvat în al doilea joc două mingi de break ale adversarei, Patricia a reuşit un break la zero şi s-a desprins la 3-1. Doar că elveţianca a revenit din nou şi a egalat la 3. De acolo s-a câştigat cu serviciul – în jocul 8, Patricia a salvat 3 mingi de break – până la 5-4 pentru Vögele.
Românca a câştigat în continuare un joc de serviciu la zero, un break la 15 şi a închis meciul după ce ratase trei mingi de meci de la 40-0 şi îşi pălmuise racheta.
O partidă pe care jucătoarea noastră o putea câştiga mai uşor, dacă ar fi respectat o disciplină tactică mai strictă şi ar fi avut ceva mai multă linişte sufletească, căci exprimarea în teren a fost net în favoarea ei. Oricum, totul e bine, când se termină cu bine.
Patricia acumulează deocamdată 70 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 84.000 € şi o va întâlni în turul 2 (R64) pe Christina McHale (SUA, 82, clasament maxim: 24 WTA / august 2012, 28 de ani), care astăzi în primul tur a eliminat un cap de serie: 6-2, 6-4 cu Karolina Muchova (26) [22] în 1h26′, după ce a revenit de la 2-4 în setul al doilea.
Patricia şi Christina nu s-au mai întâlnit până acum.