Ana Bogdan a pierdut a doua partidă pe care a jucat-o la Roland Garros 2021 – în turul al doilea (R64) a câştigat prin neprezentarea adversarei – dar a făcut probabil una din cele mai bune partide ale carierei.
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography
Nu numai că a fost la un punct de victorie, dar nivelul ei de joc a fost cu mult peste ce arătase în ultima vreme. Aceasta în condiţiile în care şi adversara a oferit o replică bună, astfel rezultând o partidă cum nu vedem multe în circuitul feminin, adică una fără momente de scădere ale uneia sau alteia dintre jucătoare. Fiecare punct, fiecare joc a fost disputat, încrâncenarea fiind susţinută şi de un nivel tehnic destul de ridicat.
Am văzut multe realizări tehnice deosebite ale Anei în această partidă, cât pentru un turneu WTA 250 întreg, materializate prin 37 de puncte direct câştigătoare – Badosa, 36 -, 49 de erori neprovocate – Badosa, 59 – dar şi un scor general la puncte favorabil jucătoarei din România: 121-116.
Aşa că doar mingea de meci şi cele 5 şanse ratate în ultimele două jocuri – vezi mai jos – au contribuit la calificarea adversarei în optimile de finală.
În partida din turul al treilea (R32) de pe jumătatea inferioară a tabloului:
Paula Badosa (35 WTA) [33] – Ana Bogdan (102 WTA) 2-6, 7-6(4), 6-4
Partida a durat 2h51′.
- în primul set Ana şi-a pierdut serviciul în primul joc, dar de la 0-2 a câştigat următoarele 6 jocuri, după ce la 4-2 a salvat trei mingi de break ale adversarei
- Ana şi-a pierdut serviciul şi în primul joc al setului al doilea, dar l-a recuperat imediat. Jumătate din jocurile acestui set au fost decise în prelungiri, iar Ana a rezistat eroic, dar a şi contraatacat extrem de eficient. A salvat două mingi de break în jocul 3, alte două în al 5-lea, a ratat două în al 6-lea, dar şi-a pierdut din nou serviciul în jocul 7, după ce salvase alte 4 mingi de break.
A avut forţa să revină de la 3-5 la 6-5 – după un re-break câştigat la 30 – scor la care a ratat o minge de meci la primire. În tie-break a condus cu 2-0 şi a revenit de la 2-5 la 4-5, dar ultimele trei puncte au fost ale jucătoarei spaniole - în decisiv, jocurile 3, 4 şi 5 s-au câştigat la primire, de data aceasta Ana a fost prima, deci a rămas într-un avantaj pe care l-a păstrat până în al 8-lea. În următorul, jucătoarea noastră a ratat trei mingi pentru a câştiga din nou la primire, iar pe ultimul l-a pierdut la serviciu, după ce îşi crease în două rânduri ocazia de a egala la 5.
Ana rămâne cu acumulările cuvenite calificării în turul al treilea.