Gabriela Ruse a început excelent partida din runda a doua a calificărilor Roland Garros 2021. A condus cu 5-0, două break-uri înainte. Doar că de la acel scor, Aleksandra Krunic a câştigat 9 jocuri la rând şi a ajuns la 2-0 în setul doi.
Până atunci, Gabi ratase o minge de set la 5-3, aflată la serviciu, o scurtă a jucătoarei din Serbia, la care a ajuns, dar pe care n-a contrat-o, ci a trimis-o mult afară. Nici pauza dictată de ploaie, la 6-5, n-a ajutat-o pe Gabi să inverseze încă o dată cursul jocului.
Iar break-ul din primul game al setului al doilea i-a fost suficient lui Krunic, căci jucătoarea noastră nu şi-a creat nicio şansă de re-break.
Deşi am văzut meciul, n-am ce să comentez prea mult, doar că Aleksandra a jucat din ce în ce mai bine, iar Gabi, în afară că a greşit mult, nici nu a avut o idee clară de abordare a partidei, în general şi a fiecărui punct, în particular.
Aleksandra Krunic (Serbia, 212) – Gabriela Ruse (174) 7-5, 6-4 în 1h30′
Gabi rămâne cu acumulările cuvenite calificării în runda a doua.