Încă o jucătoare din România s-a strecurat prin ploaie şi a încheiat cu bine partida din prima runda a calificărilor Roland Garros 2021:
Jaqueline, în timpul partidei de astăzi
Jaqueline Cristian (152) – Louisa Chirico (SUA, 408, clasament maxim: 58 WTA / octombrie 2016, 25 de ani) 6-1, 7-5 în 1h24′, după ce jucătoarea noastră a dominat primul set – întrerupt de ploaie la 4-0 – iar în doilea a avut un break în urmă până la 2-4, a egalat şi a mai câştigat o dată la retur în ultimul joc al partidei, convertind a doua minge de meci.
Louisa Chirico jucase ultima dată în circuit la WTA 250 Bucureşti (iulie) 2019.
Jaqueline acumulează deocamdată 20 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 16.000 € şi o va întâlni în runda a doua pe învingătoarea din partida Mayar Sherif (Egipt, 120) [13] – Maja Chwalinska (Polonia, 221), care se dispută acum.
Între timp, a fost desemnată şi adversara Alexandrei Dulgheru (444, SR – clasament protejat: 160) din runda a doua.
Aceasta este Ellen Perez (Australia, 239, clasament maxim: 162 WTA / august 2019, 25 de ani), care a învins-o pe Vitalia Diatchenko (Rusia, 154): 7-6(5), 3-6, 7-5 în 2h şi pe care Alexandra nu a mai întâlnit-o până acum.