Ştire reactualizată
Partidele de pe jumătatea inferioară a tabloului feminin – adică şi cele ale lui Cîrstea, Ţig, Begu, Bogdan şi Buzărnescu – se vor disputa duminică şi luni.
Iar cele de pe jumătatea superioară – doar Bara – se vor disputa luni şi marţi.
Ştire actualizată cu adversara Irinei Bara
Calificată pentru a doua oară la rând pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros, Irina Bara (122 WTA) a devenit a 6-a jucătoare din România prezentă pe tabloul principal.
Ea a fost poziţionată pe primul sfert al tabloului – singura jucătoare a noastră aflată pe jumătatea superioară a tabloului – prima optime şi o va întâlni în primul tur (R128) pe jucătoarea invitată – locul rezervat, la reciprocitate, Federaţiei Australiene – Astra Sharma (124 WTA, clasament maxim: 85 WTA / iunie 2019, 25 de ani) [WC]. Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit până acum.
Mai jos, poziţionarea exactă a Irinei pe tablou [cel în format PDF nu a fost încă actualizat].
De asemenea, fost decisă şi adversara Anei Bogdan din primul tur [vezi mai jos].
*
A fost efectuată tragerea la sorţi a tablourilor principale la Roland Garros 2021.
Aceasta a avut loc în biroul arbitrului principal al turneului, Rémy Azemar.
Cele 5 jucătoare din România care sunt prezente, deocamdată, pe tabloul principal [în format PDF, mai jos] au fost repartizate pe jumătatea inferioară şi vor disputa următoarele partide în primul tur (R128):
Miki, pe Philippe-Chatrier
- pe al treilea sfert al tabloului, prima optime, aceeaşi 32-ime, adică se pot întâlni teoretic în turul 2 (R64):
Irina Begu (74) – Serena Williams (8) [7]
Mihaela Buzărnescu (173) [SR – clasament protejat: 104 WTA] – Arantxa Rus (84)
- pe al 4-lea sfert, prima optime:
Sorana Cîrstea (61) – Johanna Konta (20) [19]
- pe al 4-lea sfert, a doua optime, aceeaşi 32-ime, adică se pot întâlni teoretic în turul 2 (R64):
Ana Bogdan (102) – Elisabetta Cocciaretto (113) [LL]
Cocciarretto a intrat ca lucky loser în locul lui Alison Riske [27], iar Paula Badosa (34) a devenit cap de serie 33.
Patricia Ţig (63) – Naomi Osaka (2) [2]
Capii de serie au fost repartizaţi astfel pe tablou:
Primii 8 capi de serie
Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography & Corinne Dubreuil
Jumătatea superioară
Sfertul 1
- optimea 1: Barty (1) [1], Jabeur (26) [25] (Bara), Gauff (25) [24], Brady (14) [13]
- optimea 2: Ka. Pliskova (10) [9], Muchova (19) [18], Alexandrova (33) [32], Svitolina (6) [5]
Sfertul 2
- optimea 1: Kenin (5) [4], Pegula (29) [28], Sakkari (18) [17], Mertens (15) [14]
- optimea 2: Muguruza (13) [12], Martic (23) [22], Kontaveit (31) [30], Swiatek (9) [8]
Jumătatea inferioară
Sfertul 3
- optimea 1: S. Williams (8) [7] (Begu, Buzărnescu), Kerber (27) [26], Rybakina (22) [21], Kvitova (12) [11]
- optimea 2: Azarenka (16) [15], Keys (24) [23], Pavlyuchenkova (32) [31], Sabalenka (4) [3]
Sfertul 4
- optimea 1: Andreescu (7) [6], Kudermetova (30) [29], Konta (20) [19] (Cîrstea), Bencic (11) [10]
- optimea 2: Bertens (17) [16], Vondrousova (21) [20], Riske (28)[27] Badosa (34) [33], Osaka (2) [2] (Ţig, Bogdan)
Turneele Săptămânii (rezultate complete) |
|
Click pe butonul corespunzător și selectați tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Paris 30 mai - 13 iun 2021 | |
@ Strasbourg 23 - 29 mai 2021 | |
"Internationaux de Strasbourg" WTA 250 - zgură, aer liber 235.238 USD/235.238 USD Cronicile turneului |
|
@ Parma 23 - 29 mai 2021 | |
"Emilia-Romagna Open" ATP 250 - zgură, aer liber 480.000 € / 541.800 € |
|
@ Belgrad 23 - 29 mai 2021 | |
"Belgrade Open" ATP 250 - zgură, aer liber 511.000 € |