Despre Sebastian Korda (20 de ani, născut pe 5 iulie 2000) – şi, în context, despre ilustra lui filiaţie – am vorbit în paginile TENISite.info încă de la începuturile carierei sale: atunci când a câştigat titlul juniorilor la Australian Open, când se califica pe primul tablou principal Masters 1000 sau când anul trecut se califica în optimile turneului seniorilor la Roland Garros.

Ultima dată am scris despre el atunci când se califica la ATP 250 Delray Beach (4-13 ianuarie) 2021 pentru prima dată în finala unui turneu din circuitul principal, la fel cum şi sferturile de finală şi semifinalele fuseseră premiere.

Atunci urca pe locul 103 ATP, iar astăzi a făcut pasul decisiv în interiorul top 100 ATP, după ce săptămâna trecută a câştigat turneul ATP Challenger Quimper 1, turneu despre care, de asemenea, am vorbit.

Credit Foto: Corinne Dubreuil / FRT

Cap de serie 2, nu a învins în cele 5 meciuri jucători mai bine clasaţi decât el şi a avut meciuri foarte grele doar în primele două tururi. În primul a revenit în tie-break-ul setului decisiv de la 1-5 şi la 5-6 a salvat o minge de meci în partida cu Tristan Lamasine (Franţa, 249) [rezultatele în tabloul PDF de mai jos].
Acesta a fost al doilea titlu ATP Challenger cucerit de Sebastian, primul la Eckental (Germania) noiembrie 2020.

Victoria de turneu şi cele 100 de puncte ATP aferente i-au asigurat astăzi un progres până pe locul 88 în ierarhia ATP, al 10-lea dintre jucătorii americani – şi cel mai tânăr din ţara sa prezent în top 100 de la Frances Tiafoe, la 18 ani, în 2016.

Interesantă şi strategia în alegerea turneelor adoptată de tânărul american: el a refuzat complicata – în aceste vremuri – Australie, de care îl lega totuşi titlul la juniori şi singurul titlu de Grand Slam cucerit de tatăl lui – Petr – în 1996 şi a preferat mai sigurul şi mai productivul circuit Challenger din Europa.
Săptămâna aceasta a renunţat la “Quimper 2”, dar va reintra în următorea la Biella, turneu despre care, de asemenea, am aflat primele amănunte.

Tabloul de Simplu – ATP Challenger “Quimper 1”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.