Într-un interviu telefonic acordat agenţiei de presă Reuters, Darren Cahill a spus despre protocoalele de securitate pe care le au în vedere organizatorii US Open:
Restricţiile sunt dure. Sunt incredibil de dificile şi fiecare jucător are opinia lui în legătură cu ele, dacă i se potrivesc sau nu. Eu sunt aproape convins că Simonei nu i s-ar potrivi.
Dacă eşti într-o echipă de baseball sau de fotbal, măcar îi ai pe coechipieri, cu care poţi socializa, mânca împreună, antrena. Dar la tenis, care este un sport individual, lucrurile stau altfel.
Darren s-a referit şi la preconizatele zboruri charter, care ar trebui să-i aducă pe jucători la New York:
Din punctul de vedere al Simonei – cu tot cu drumul din România – îţi trebuie patru săptămâni, pe care le petreci în majoritatea lor într-un hotel din New York şi n-ai voie să aduci cu tine decât o persoană.
În mod normal ai cu tine un fizioterapeut, un preparator fizic, unul sau doi antrenori. Aşa, ar trebui să petreci patru săptămâni într-o bulă, alături de o singură persoană şi în plus să te comporţi profesionist, astfel încât să concurezi la cel mai înalt nivel.
El a adăugat că va fi extrem de greu şi pentru jucătorii căsătoriţi sau care au copii.
Cu toţii ne dorim ca circuitul să reînceapă cât mai repede. Ştiu că organizatorii de la US Open lucrează din greu în acest sens.
Eu cred că vor renunţa la multe din aceste restricţii, căci mai e destul timp până atunci.
Vezi şi: