După disputarea celui de-al 3-lea turneu de categoria WTA Premier Mandatory al sezonului, “Mutua Madrid Open” – al 4-lea şi ultimul va fi “China Open”, Beijing, 28 septembrie – 6 octombrie) – în top 20 al ierarhiei WTA publicată astăzi, observăm următoarele modificări:

  • progresul de un loc al finalistei, Simona Halep, care ocupă din nou locul 2 WTA
  • progresul de 3 locuri al campioanei, Kiki Bertens, care se situează pe cel mai bun loc al carierei, 4 WTA
  • regresul de 3 locuri al campioanei de anul trecut, Petra Kvitova, până pe 5, de care profită şi Angelique Kerber
  • regresul de două locuri al semifinalistei de anul trecut, Karolina Plíšková
  • mai jos, semifinalista de anul acesta, Belinda Bencic, urcă 3 locuri

În ce le priveşte pe jucătoarele românce, săptămâna aceasta nu mai sunt prezente în top 100 WTA decât 3 dintre ele, Irina Begu părăsind acest interval al clasamentului, în care se situase neîntrerupt începând cu 5 mai 2014 şi pe care îl accesa prima dată pe 11 aprilie 2011.

În clasamentul sezonului 2019, “Porsche Race Singles”, care are deja o relevanţă deosebită, după  5 luni de turnee, inclusiv unul de Mare Şlem şi 3 Premier Mandatory, Simona Halep a progresat cu 3 locuri până pe 7; Sorana Cîrstea, cu 17 locuri până pe 92, în continuare jucătoarele noastre situându-se pe 97. Monica Niculescu, 104. Irina Begu, 118. Mihaela Buzărnescu, 159. Ana Bogdan, 180. Gabriela Ruse, 183. Jaqueline Cristian, 196.Irina Bara etc.

Clasamentul de dublu dat publicităţii astăzi

*

Top 20 al clasamentului WTA şi locurile ocupate de jucătoarele românce

1 0 Naomi Osaka 6356
2 1 Simona Halep 6117
3 1 Angelique Kerber 5285
4 3 Kiki Bertens 5115
5 3 Petra Kvitova 5050
6 0 Elina Svitolina 4866
7 2 Karolina Plíšková 4786
8 0 Sloane Stephens 4656
9 0 Ashleigh Barty 4425
10 0 Aryna Sabalenka 3500
11 0 Serena Williams 3461
12 0 Caroline Wozniacki 3252
13 0 Anastasija Sevastova 3240
14 0 Madison Keys 3010
15 3 Belinda Bencic 2888
16 1 Anett Kontaveit 2855
17 1 Qiang Wang 2815
18 1 Julia Görges 2520
19 0 Garbiñe Muguruza 2415
20 0 Elise Mertens 2305

*

2
29 2 Mihaela Buzărnescu 1580
3
93 0 Sorana Cîrstea 659
4
113 17 Irina-Camelia Begu 584
5
131 4 Ana Bogdan 459
6
142 1 Monica Niculescu 416
7
165 3 Irina Bara 354
8
184 13 Alexandra Dulgheru 315
9
218 2 Elena-Gabriela Ruse 264
10
224 0 Alexandra Cadanţu 259
11
247 1 Jaqueline Cristian 220
12
268 15 Andreea Roşca 196
13
305 1 Laura Ioana Paar 153
14
356 23 Gabriela Talabă 119
15
415 0 Irina Fetecău 80
16
468 3 Cristina Dinu 59
17
494 31 Miriam Bulgaru 51
18
505 0 Ioana Loredana Roşca 46
19
514 4 Nicoleta Dascălu 44
20
584 3 Andreea Ghiţescu 30
21
654 6 Oana Georgeta Simion 20
22
716 1 Cristina Ene 13
23
731 1 Alexandra Damaschin 12
24
737 1 Andreea Prisăcariu 11
25
769 16 Ilona-Georgiana Ghioroaie 10
26
809 3 Elena-Teodora Cadar 7
27
809 3 Andreea Mitu 7
28
832 2 Georgia Crăciun 5

Credit Info: WTA Rankings

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.