Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Să începem prin  a ne reaminti că acum doi ani, sămbătă, 7 octombrie 2017, Simona Halep devenea, de facto, pentru prima dată lider WTA – poziţie oficializată în clasamentul publicat pe 9 octombrie – loc pe care avea să-l păstreze timp de 64 de săptămâni, în două serii: 16 săptămâni între 09.10.2017 – 28.01.2018 şi 48 săptămâni între 26.02. 2018 – 27.01.2019.

Altfel, după ultimul turneu din seria Premier Mandatory / Premier 5 a sezonului, “China Open”, care s-a disputat la Beijing, jucătoarea noastră a coborât pe locul 6 în clasamentul WTA dat publicităţii astăzi.

Tablourile turneelor WTA

Încă o modificare în top 10 este rocada între campioana de la Beijing, Naomi Osaka şi Elina Svitolina pentru locurile 3 şi 4.

Top 20 a fost părăsit de 3 jucătoare – Qiang Wang (acum pe locul 22), Caroline Wozniacki (acum pe 24) – pentru prima dată în afara acestui interval al clasamentului din 10 octombrie 2016 încoace – Anastasija Sevastova (acum pe 25), locurile lor în acest interval al clasamentului fiind luate de Marketa Vondrousova – după un progres de 3 locuri, până pe 18, chiar dacă nu a mai jucat după Wimbledon -, Elise Mertens – 19 şi Alison Riske, şi ea pe cel mai bun loc al carierei – 20, pentru prima dată în acest interval al clasamentului.

*

În clasamentele (simplu şi dublu) ale sezonului 2019 “Porsche Race Singles” care în această perioadă a anului îşi capătă relevanţa maximă, o a 6-a jucătoare şi-a câştigat dreptul de a participa la Turneul Final WTA “Shiseido WTA Finals Shenzhen”, 27 octombrie – 6 noiembrie.
Aceasta este Petra Kvitova. Ea nu îşi poate îmbunătăţi poziţia a 6-a de pe care s-a calificat nici dacă va câştiga turneul Premier Moscova, care se va disputa săptămâna viitoare.

Primii 5 capi de serie vor fi daţi de ordinea acestei ierarhii: 1. Ashleigh Barty, 2. Karolina Plíšková, 3. Naomi Osaka, 4. Simona Halep, 5. Bianca Andreescu.

La dublu s-au calificat până acum 6 echipe: Barbora Strycova / Su-Wei Hsieh, Elise Mertens / Aryna Sabalenka, Timea Babos / Kristina Mladenovic, Latisha Chan / Hao-Ching Chan  şi Samantha Stosur / Shuai Zhang.

*

În clasamentul indiviual de dublu, Kristina Mladenovic a redevenit lider.

*

În ce le priveşte pe jucătoarele românce, maxime ale clasamentului înregistrează astăzi:

  • Miriam Bulgaru (20 de ani) – locul 364 (maximul vechi: 367) care îşi îmbunătăţeşte cea mai bună clasare din carieră pentru a 3-a săptămână la rând
  • Georgia Crăciun (20 de ani) – locul 365 (maximul vechi: 370), după un progres de 15 locuri datorat sfertului de finală de la ITF W15 Kaposvar, acum două săptămâni
1 0 Ashleigh Barty 7096
2 0 Karolina Plíšková 6015
3 1 Naomi Osaka 5621
4 1 Elina Svitolina 5525
5 1 Bianca Andreescu 5041
6 1 Simona Halep 4962
7 0 Petra Kvitova 4776
8 0 Kiki Bertens 4495
9 0 Serena Williams 3935
10 0 Belinda Bencic 3848
11 0 Johanna Konta 3063
12 0 Sloane Stephens 2818
13 0 Angelique Kerber 2775
14 1 Madison Keys 2767
15 1 Sofia Kenin 2615
16 2 Aryna Sabalenka 2580
17 0 Petra Martic 2517
18 3 Marketa Vondrousova 2390
19 4 Elise Mertens 2290
20 4 Alison Riske 2185

*

2
76 1 Sorana Cîrstea 793
3
105 2 Monica Niculescu 598
4
107 3 Mihaela Buzărnescu 596
5
115 1 Irina-Camelia Begu 557
6
118 1 Patricia Maria Ţig 552
7
131 0 Ana Bogdan 500
8
178 1 Elena-Gabriela Ruse 343
9
190 3 Irina Bara 319
10
206 1 Jaqueline Cristian 292
11
223 2 Laura Ioana Paar 265
12
267 1 Gabriela Talabă 220
13
288 2 Alexandra Cadanţu 197
14
364 3 Miriam Bulgaru 129
15
365 15 Georgia Crăciun 129
16
371 1 Irina Fetecău 124
17
394 11 Ioana Loredana Roşca 114
18
398 2 Nicoleta Dasăalu 112
19
480 7 Ilona-Georgiana Ghioroaie 79
20
509 19 Andreea Roşca 70
21
519 4 Oana Georgeta Simion 68
22
520 4 Andreea Mitu 68
23
572 1 Cristina Ene 57
24
580 4 Cristina Dinu 55
25
590 1 Andreea Ghiţescu 52
26
615 2 Oana Gavrilă 47
27
616 2 Ioana Gaşpar 47
28
721 10 Andreea Prisăcariu 31
29
807 3 Alexandra Dulgheru 22
30
824 23 Alexandra Damaschin 22
31
846 4 Elena-Teodora Cadar 20
32
912 2 Arina Vasilescu 15
33
972 4 Gabriela Tătăruş 13
34
1083 20 Gabriela Duca 9
35
1133 4 Andreea Velcea 7
37
1133 4 Karola Bejenaru 7
38
1213 6 Oana Corneanu 4
39
1240 7 Izabela Novac 4

Credit Info: WTA Rankings

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.