Ediţiile din 2019 şi 2020 ale Turneului Final ATP vor fi ultimele două – completând astfel o serie de 12, începută în 2009 – care vor fi găzduite de sala O2 din Londra.

Începând cu 2021, până 2025, organizarea a fost atribuită oraşului Torino, care a câştigat competiţia cu Manchester, Tokyo, Singapore şi Londra. Oferta a fost depusă de un consorţiu format din Federaţia Italiană de Tenis, Sport e Salute Spa în parteneriat cu guvernul italian şi regiunea Piemont. Este pentru prima dată – de când a fost iniţiată competiţia, în 1970 – când evenimentul se va disputa în Italia. La sfârşitul ştirii, gazdele de până acum ale turneului, Torino fiind al 15-lea oraş de pe această listă.

Două videoclipuri, la sfârşitul ştirii

Premiile financiare totale vor fi de 14,5 milioane USD (13 milioane €).

Sala Pala Alpitour în care se vor disputa partidele, este una multifuncţională, cu o capacitate variind între 12,350 şi 16.000 de locuri, funcţie de eveniment, şi este cea mai mare arenă de sport din Italia.
A fost inaugurată în decembrie 2005 şi la vremea respectivă construcţia a costat 111 milioane USD.

Tokyo, Japan 1970 Carpet(i) Tokyo Metropolitan Gymnasium 6,500
Paris, France 1971 Stade Pierre de Coubertin 5,000
Barcelona, Spain 1972 Palau Blaugrana 5,700
Boston, United States 1973 Boston Garden 14,900
Melbourne, Australia 1974 Grass Kooyong Stadium 8,500
Stockholm, Sweden 1975 Carpet(i) Kungliga tennishallen 6,000
Houston, United States 1976 The Summit 16,300
New York, United States 1977–1989 Madison Square Garden 18,000
Frankfurt, Germany 1990–1995 Festhalle Frankfurt 12,000
Hanover, Germany 1996–1999 Hanover fairground 15,000
Hard(i) (1997–)
Lisbon, Portugal 2000 Pavilhão Atlântico 12,000
Sydney, Australia 2001 Acer Arena 17,500
Shanghai, China 2002 SNIEC
Houston, United States 2003–2004 Hard Westside Tennis Club 5,240
Shanghai, China 2005–2008 Carpet(i) Qizhong Forest Sports City Arena 15,000
Hard(i) (2006–)
London, United Kingdom 2009–2020 Hard(i) O2 Arena[21] 20,000
Turin, Italy 2021–2025 Hard(i) Pala Alpitour 16,600

Credit Info: wikipedia.org

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.