Alex de Minaur
În optimile de finală ale US Open 2019 s-au calificat:
- 5 jucători dintre cei cotaţi printre primii 8 capi de serie: Novak Djokovic [1], Rafael Nadal [2], Roger Federer [3], Daniil Medvedev [5], Alexander Zverev [6]
- 2 jucători din intervalul 9-16 al capilor de serie: Gaël Monfils [13], David Goffin [15]
- 4 din intervalul 17-32 al capilor de serie: Diego Schwartzman [20], Marin Cilic [22], Stan Wawrinka [23], Matteo Berrettini [24]
- 4 jucători necotaţi: Alex De Minaur, Grigor Dimitrov, Andrey Rublev, Pablo Andujar
- 1 jucător promovat din calificări: Dominik Köpfer
Repartiţia pe ţări a celor 16 este:
Doi jucători din Rusia – Medvedev şi Rublev – se califică în optimi la un turneu major prima dată după Roland Garros 2010 – Mikhail Youzhny, Teymuraz Gabashvili.
Astăzi se vor disputa optimile de finală de pe jumătatea superioară a tabloului:
Novak Djokovic (Serbia, 1 ATP) [1] – Stan Wawrinka (Elveţia, 24) [23]
Palmares direct: 20-5
Credit Info: itftennis.com
Prezenţe în optimile de finală ale US Open: 12-9
Novak Djokovic va juca pentru a 12-a oară la rând în optimile US Open, la a 14-a participare. Doar la primele două ediţii la care a jucat – 2005, 2006 s-a oprit în turul 3.
De fiecare dată când s-a calificat în optimi a ajuns până – cel puţin – în semifinale.
Stan Wawrinka va juca pentru prima dată în optimi de la ediţia din 2016, atunci când câştiga titlul.
Dominik Köpfer (Germania, 118) [Q] – Daniil Medvedev (Rusia, 5) [5]
Palmares direct: 0-0
Prezenţe în optimile de finală ale US Open: 1-1
Dominik Köpfer – despre care vorbeam după victoria din turul 2 (R64) – îşi continuă parcursul excelent şi se califică pentru prima dată în optimile de finală ale unui turneu de Mare Şlem – la a doua participare, R64 la Wimbledon 2019 – după victoria din turul 3: 6-3, 7-6(5), 4-6, 6-1 în 2h40′ cu Nikoloz Basilashvili (Georgia, 18) [17].
Daniil Medvedev va juca pentru a doua oară în optimile de finală ale unui turneu de Mare Şlem, după cele de la Australian Open 2019.
*
Roger Federer (Elveţia, 3) [3] – David Goffin (Belgia, 15) [15]
Palmares direct: 8-1
Prezenţe în optimile de finală ale US Open: 18-3
Roger Federer înregistrează a 18-a calificare consecutivă în optimile de finală ale US Open, la a 19-a participare.
David Goffin revine în optimile de finală ale US Open, după ediţia 2016 şi va juca pentru a doua oară la rând în cele ale unui turneu de Mare Şlem, după Wimbledon 2019 (sferturi).
Grigor Dimitrov (Bulgaria, 78) – Alex De Minaur (Australia, 38)
Palmares direct: 0-0
Prezenţe în optimile de finală ale US Open: 2-1
Grigor Dimitrov revine în optimile de finală ale US Open – după ediţia 2016 – şi va juca în cele ale unui turneu de Mare Şlem, prima dată după Australian Open 2019.
Alex de Minaur atinge pentru prima dată optimile de finală ale unui turneu de Mare Şlem, după ce în turul 3 (R32) l-a eliminat pe Kei Nishikori (Japonia, 7) [7]: 6-2, 6-4, 2-6, 6-3 în 2h50′.
*