Simona Halep a întrerupt astăzi seria negativă de la US Open – înfrângeri în primul tur la ediţiile din 2017 şi 2018 – printr-o victorie muncită, în care s-a impus clar în setul decisiv, după o manşă a doua nereuşită.
Partida a fost una frumoasă, cu raliuri lungi, încrâncenate, cu schimbări de ritm spectaculoase. 
Nicole Gibbs a oferit o rezistenţă înverşunată, utilitatea acestei intrări în turneu dificile pentru jucătoarea noastră urmând să fie verificată în tururile următoare.

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

În partida din primul tur (R128) al US Open 2019:

Simona Halep (4 WTA) [4] – Nicole Gibbs (SUA, 135) [LL] 6-3, 3-6, 6-2

Partida a durat 1h50′.
Simona a început partida cu un break, Gibbs a egalat în jocul 6, dar jucătoarea noastră a câştigat următoarele 3 jocuri şi primul set.
În al doilea, nivelul Simonei a scăzut, adversara i-a stricat ritmul şi astfel a dominat majoritatea schimburilor şi implicit tabela. Nicole s-a distanţat la 4-1, Simona a recuperat un break, americanca a câştigat din nou cu returul şi la 2-5 românca a rezistat frumos, salvând 6 mingi de set cu returul. A pierdut însă manşa în jocul următor, pe propriul serviciul, la prima oportunitate a adversarei.
Setul decisiv a fost dominat categoric de Simona, replica adversarei devenind din ce în ce mai palidă.

Simona a câştigat 85 de puncte, a avut 34 de lovituri direct câştigătoare şi a comis 42 de erori neforţate, în timp ce statistica lui Gibbs a fost: 78 / 18 / 35.

Simona acumulează 60 de puncte WTA nete – 70, acum minus 10 la ediţia trecută – un premiu financiar în valoare de 100.000 USD şi o va avea ca adversară în turul 2 pe Taylor Townsend (SUA, 116, clasament maxim: 61 WTA / iulie 2018, 23 de ani) [Q], care a eliminat-o astăzi pe Kateryna Kozlova (Ucraina, 76): 3-6, 6-3, 6-2 în 2h1′

Simona are un palmares direct 3-0 cu Townsend:

Credit Info: itftennis.com

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.