Partidele din turul 2 (R64) de pe prima optime a celui de-al doilea sfert al tabloului US Open 2019 în care au evoluat jucătoare românce s-au încheiat cu rezultatele:
Sorana, după victoria de astăzi
Credit Foto: @TennisAtlantic
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Două Slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul partidei Townsend – Halep
Sorana Cîrstea (106 WTA) – Aliona Bolsova (Spania, 100) 3-6, 6-4, 6-2
Partida a durat 2h15′.
Sorana a început bine – 3-1 cu break în jocul 4 – dar a urmat una din sincopele-i binecunoscute cu 5 jocuri pierdute la rând, pigmentată de parlamentări îndelungate cu arbitrul şi cu supervizorul înainte de sfârşitul setului – din cauză că nu a putut juca un punct pentru că îi căzuse şapca – deşi era evident că nu avea să aibă câştig de cauză.
Această situaţie avea să aibă însă un efect benefic, căci a descărcat-o pe jucătoarea noastră de energia negativă. Astfel, după pauza de vestiar, ea şi-a regăsit motivaţia în setul 2: de la 2-2, 5 jocuri s-au câştigat cu returul, ultimul al manşei, pe care Sorana l-a câştigat cu serviciul înclinând balanţa în favoarea ei.
Tendinţa a devenit şi mai pronunţată în decisiv, unde Sorana s-a impus categoric, datorită unui joc din ce în ce mai bun: un break în primul ghem pe care şi l-a dublat în al 7-lea au consfinţit a doua ei victorie la acest turneu.
Credit Info: IBM SlamTracker via usopen.com
După revanşa pe care şi-a luat-o în faţa Alionei Bolsova, Sorana s-a calificat pentru a doua oară în turul 3 (R32) la US Open – prima dată în 2009 – şi revine în această fază la un turneu de Mare Şlem, prima dată după Wimbledon 2017.
Ea acumulează 60 de puncte WTA nete (130 – 70, pentru tur 2 la ediţia trecută), care-i asigură practic revenirea în top 100 WTA (neoficial) şi un premiu financiar în valoare de 163.000 USD.
Următoarea ei adversară – pe care o va întâlni pentru prima dată în carieră – este Taylor Townsend, care a câştigat partida:
Taylor Townsend (SUA, 116) [Q] – Simona Halep (4 WTA) [4] 2-6, 6-3, 7-6(4)
Partida durat 2h4′.
Început echilibrat de partidă, cu Simona salvând două mingi de break în jocul 2. De la 2-2 jucătoarea noastră s-a desprins cu 4 jocuri consecutive.
Lucrurile s-au inversat în setul 2, când Townsend a atacat, a fost eficientă şi a câştigat punctele importante: americanca a câştigat primul joc cu serviciul şi a rămas în avantaj după seria de 3 break-uri care a urmat. Cum Simona nu a mai fost periculoasă la retur, nu a mai reuşit să revină.
În setul decisiv s-a câştigat fără emoţii cu serviciul până la 2-2, dar de acolo temperatura a crescut şi după ce Simona şi-a pierdut serviciul la zero, a ratat în următorul joc 3 şanse consecutive de a face re-break (de la 40-0) şi Townsend s-a distanţat: 4-2 şi 5-3.
Cu spatele la zid, Simona a rezistat: şi-a câştigat serviciul, a salvat două mingi de meci la 4-5 – la primire – a salvat o minge de break la 5-5 şi a preluat conducerea. La 6-5 a ratat la rându-i o minge de meci, americanca reuşind să ducă setul în tie-break. Acolo s-a mers cap la cap până la 4 egal, scor de la care Taylor Townsend a câştigat 3 puncte la rând şi a obţinut prima victorie a carierei în faţa unei jucătoare din top 10 WTA.
Simona rămâne cu acumulările cuvenite calificării în turul 2.