Aşa cum era de aşteptat, lista jucătorilor – mai precis, a jucătoarelor – care nu vor să meargă la New York pentru US Open, continuă să se lungească.

O actualizare ar arăta astfel [cu litere îngroşate, cele care au renunţat, după ultima listă, pe care am prezentat-o]:

2 ATP. Nadal, 4. Federer, 9. Monfils, 11. Fognini, 17. Wawrinka, 40. Kyrgios, 49. Tsonga, 58. Pouille, 71. Herbert

1 WTA. Barty, 5. Elina Svitolina, 7. Kiki Bertens, 29. Qiang Wang, 30. Pavlyuchenkova, 31. Strycova, 32. Kuznetsova, 34. Saisai Zheng, 38. Görges, 74. Lin Zhu, 79. Yafan Wang, 84. Potapova, 92. Ana Bogdan, 97. Stosur, 98. Kozlova, 103. Shuai Peng

Desigur că nici formularul de renunţare la anumite drepturi, pe care jucătorii vor trebui să-l semneze la sosire, nu trezeşte entuziasmul, căci acesta conţine fraza:

Îmi asum de bună voie răspunderea pentru orice risc, incluziv o maladie gravă sau moartea, în ce mă priveşte pe mine sau pe cei cu care am intrat în contact, în interiorul facilităţii şi cauzat de organizatori sau de alţii.

Pe de altă parte, se pare că jucătorii care vor veni din SUA vor fi exceptaţi de la carantină în Italia – pentru turneul ATP Masters 1000 / WTA Premier 5 – din perioada 20-27 septembrie – singura condiţie fiind aceea de a se testa cu 48 de ore înainte de sosirea în Italia. Totuşi, este neclar dacă Ministrul Sănătăţii Italian a semnat ordinul respectiv.
Acesta este un element foarte important pentru jucători în luarea deciziei legată de participarea la US Open, Novak Djokovic considerându-l o condiţie sine qua non.

În ce le priveşte, pe jucătoarele noastre, ultimele informaţii sunt că Simona Halep va lua decizia după turneul de la Praga, iar Mihaela Buzărnescu va participa, aşa cum anunţă chiar ea:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mihaela Buzarnescu (@miki.buzarnescu) on

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.