Deţinătoarea titlului la US Open, Bianca Andreescu (6 WTA, clasament maxim: 4 WTA / 21 octombrie 2019, 20 de ani) nu va participa la ediţia 2020 (31 august – 13 septembrie).
În comunicatul publicat aseară pe reţelele de socializare [mai jos], ea se consideră încă nepregătită pentru a reveni în circuit.
Aceasta a fost ideea principală şi în precedentele comunicate, care au urmat Turneului Final WTA 2019, unde s-a accidentat la genunchi.
Ea pune această absenţă şi pe seama pandemiei, care a împiedicat-o să se pregătească aşa cum ar fi fost necesar.
Cum nici deţinătorul titlului la masculin, Rafael Nadal (2 ATP), nu va participa, este pentru a 4-a oară în Era Open – a 3-a oară la US Open – când cei doi campioni en títre lipsesc la un turneu de Grand Slam [@tennismylife68].
Numele Biancăi poate fi astfel adăugat pe lista jucătoarelor absente la această ediţie.
După multe discuţii cu cei foarte apropiaţi mie, am luat dificila decizie de a nu reveni anul acesta la New York. Astfel voi putea să mă concentrez pe pregătire, ca să pot reveni atunci când voi fi la cel mai bun nivel. Victoria de anul trecut a reprezentat punctul culminant al carierei mele şi îmi pare rău că nu voi fi prezentă.
Provocări neprevăzute, cum ar fi pandemia covid m-au împiedicat să mă pregătesc astfel încât să pot concura la cel mai înalt nivel.
Apreciez eforturile pe care le fac USTA şi WTA pentru ca evenimentul să se poate desfăşura.
Aştept cu nerăbdare momentul în care mă voi întoarce în competiţie.