Surprizele se ţin lanţ pe tabloul feminin al US Open 2020, cea mai mare de până acum fiind fără doar şi poate cea de astăzi – pe jumătatea inferioară a tabloului – în care Garbiñe Muguruza a fost învinsă de o jucătoare din Bulgaria, care ultima dată evoluase în circuit la… Wimbledon 2017, unde pierdea în turul 2. Acea ediţie avea să fie câştigată tocmai de învinsa ei de astăzi.

Tsvetana Pironkova – căci despre ea este vorba – nu a mai jucat după Wimbledon 2017, mai întâi din cauza unei accidentări la umăr, iar în aprilie 2018 l-a născut pe Alexander.

 

 

 

 

 

 

 

Pironkova (32 de ani, clasament maxim: 31 WTA / septembrie 2010, un titlu WTA în palmares – Premier Sydney 2014, după singura finală în care s-a calificat), a jucat semifinale la Wimbledon 2010, optimi la US Open 2012 şi sferturi de finală la Roland Garros 2016.

Ea nu are pentru moment clasament şi a fost admisă pe tabloul principal al US Open – al 48-lea pe care este prezentă la un turneu major, primele 47 au fost consecutive – datorită clasamentului protejat: 123 WTA.

În primul tur a trecut de Liudmila Samsonova (120): 6-2, 6-3, pentru ca astăzi în turul 2 (R64):

Tsvetana Pironkova – Garbiñe Muguruza (16) [10] 7-5, 6-3 în 1h21′, după ce în primul set învingătoarea a avut un break în urmă din primul până în al 10-lea joc, iar în al doilea s-a impus datorită break-ului din jocul 8.

Datorită celor 130 de puncte dobândite pentru calificarea în turul 3 (R32) are asigurat deocamdată un loc în jurul poziţiei 364.

Următoarea ei adversară va fi Donna Vekic (Croaţia, 24 WTA) [15].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.