Şedinţa on-line la care au fost prezenţi reprezentanţi ATP şi jucători, a avut loc ieri, dar nu a dus la rezultate concrete.

Subiectul pe ordinea de zi a fost calendarul pentru restul sezonului şi în primul rând, US Open, organizatorii urmând să ia luni, 15 iunie, decizia definitivă.

ATP a prezentat 3 variante:

  • cea iniţială: cu Masters 1000 Cincinnati – care s-ar disputa la New York – în intevalul 16-23 august, urmat de US Open în perioada 31 august – 13 septembrie, fără calificări, cu tablou de simplu normal – 128 de de jucători – dar cu unul de dublu redus la 24 de echipe
  • fără turneul de la Cincinnati, caz în care ar avea loc calificările US Open şi tabloul de dublu ar fi mai mare
  • anularea US Open şi a întregii serii americane (variantă care pare să câştige teren)

Poziţiile jucătorilor sunt divergente: cei bine clasaţi înclină spre neparticiparea la US Open din diverse motive: siguranţa sanitară – Rafael Nadal -, restricţiile legate de numărul însoţitorilor sau a celor de deplasare – Novak Djokovic. Lor li s-au alăturat Petra Kvitova, care nu concepe un Grand Slam fără spectatori sau Roberto Bautista Agut, care a invocat acelaşi motiv ca Rafa.

De partea cealaltă, cei care au nevoie de bani şi vor să joace, opinia lui Daniel Evans fiind susţinută de Danielle Collins, care l-a contrazis de asemenea pe Nole, dar într-o manieră mai agresivă, acuzându-l voalat de ipocrizie, în sensul că pe de o parte a avut iniţiativa de a-i ajuta pe jucători şi pe de alta, nu-i susţine să-şi facă meseria şi să câştige bani:

E uşor pentru cineva care a câştigat 150 de milioane de dolari în carieră să spună oamenilor ce să facă cu banii lor şi apoi să refuze participarea la US Open. Ar fi frumos ca cel mai bun jucător din lume să sprijine disputarea turneului, astfel ca şi noi, cei care n-am mai făcut bani din luna februarie, să începem să lucrăm.

[postarea ei, mai jos]

Adevărul e că situaţia în care se află Djokovic este una ingrată. Pe de o parte, el îşi expune părerile personale, iar pe de alta, în calitate de preşedinte al Consiliului Jucătorilor trebuie să reprezinte interesele tuturor.

Colac peste pupăză, ieri a venit şi anunţul lui Roger Federer, care a avut categoric un impact major, absenţa lui de la restul sezonului nefiind nicidecum de natură să sporească interesul pentru reluare.

Cât despre WTA, mai nimic, în afara unui calendar – un print screen [la sfârşitul ştirii] – care le-ar fi fost prezentat jucătoarelor de către forul feminin şi care a fost dat publicităţii pe reţelele sociale de neliniştita jucătoare britanică, Tara Moore, rămasă în campania electorală pentru Consiliul Jucătoarelor ITF (ea şi-a luat toate precauţiile şi a precizat că este neoficial).

Acesta pare fantezist,  cu Elite Trophy de la Zhuhai programat din nou după Turneul Final de la Shenzhen şi mai ales cu un circuit asiatic cuprinzător. Or, nu prea e de crezut că jucători care se tem să meargă în SUA, vor forma cozi la îmbarcarea în avioanele pentru Asia, în lunile octombrie şi noiembrie.

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.