Harrison, Kruger şi Vickery

După cum ştim, doar patru tablouri vor exista la ediţia 2020 a US Open: simplu masculin şi feminin, dublu masculin şi feminin, acestea din urmă, cu doar 32 de echipe.
Explicaţia organizatorilor este aceea că scăzând numărul participanţilor la turneu, scade riscul epidemiologic. Evident, că şi problemele de logistică – transport, testări etc.

Deci, fără dublu mixt, probe ale juniorilor sau tenis în scaun cu rotile.

Anul trecut, la calificări au participat câte 128 de jucători şi jucătoare – câte 16 au promovat după 3 runde pe tabloul principal (la feminin, până în 2019, tabloul calificărilor la feminin era doar de 96).

8 jucători şi 8 jucătoare au beneficiat de invitaţii, iar numărul wildcard-urilor va rămâne acelaşi şi în 2020. Aşadar, 120 de jucători vor avea acces direct pe tablourile principale la masculin şi feminin.

Evident, că cei excluşi de la calificări au fost nemulţumiţi.

Americanul Mitchell Krueger (195 ATP, clasament maxim: 159 ATP / februarie 2019) a fost printre cei mai vehemenţi:

Mulţumesc ATP şi US Open, pentru că îmi prelungiţi şomajul [tweet-ul mai jos].

El i-a răspuns ironic şi lui John Isner, care s-a bucurat la aflarea veştii că turneul se joacă şi l-a atacat indirect şi pe preşedintele Consiliului jucătorilor, Novak Djokovic.

Compatrioata lui, Sachia Vickery (158 WTA, clasament maxim: 73 WTA / iunie 2018, 25 de ani), şi-a exprimat de asemenea nemulţumirea şi a dat exemplu turneul de la Roland Garros, unde se vor disputa calificări [tweet, mai jos].

În schimb, Ryan Harrison (452 ATP, clasament maxim: 40 ATP / iulie 2017, 27 de ani – operat la sfârşitul sezonului trecut) s-a poziţionat în tabăra opusă, le-a reamintit jucătorilor că datorită US Open se pot disputa turneele de la Cincinnati şi Washington, dar şi turneele Challenger din SUA – ale căror existenţă ar fi fost compromisă pentru mulţi ani de-acum înainte dacă turneul de Grand Slam nu s-ar fi disputat (probabil o aluzie la Kreuger, al cărui singur titlu ATP Challnger din carieră a fost cucerit la Dallas 2019) – şi a avansat valoarea compensaţiei pe care ar primi-o jucătorii eligibili pentru calificări, care nu vor avea ocazia să joace: 15.000 USD (informaţie neconfirmată din altă sursă). Anul trecut premiile în calificări au fost Q1 (cei eliminaţi în prima rundă) – 11.000 USD; Q2 – 18.000; Q3 – 32.000 şi 58.000 USD pentru cei calificaţi pe tabloul principal.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.