În setul 2 al partidei pe care a câştigat-o ieri în primul tur (R128) al US Open 2020, Novak Djokovic i-a cerut lămuriri arbitrului  Damien Dumusois legat de momentul în care este declanşat cronometrul până la următorul serviciu, căci săptămâna trecută la ATP Masters 1000 “Western & Southern Open” fusese altfel.
Embed from Getty Images

Dumusois i-a explicat că acum joacă sub egida ITF şi cronometrul care măsoară cele 25 de secunde până la următorul serviciu este pornit mai devreme decât în circuitul ATP, unde jucătorilor li se alocă timp suplimentar pentru manipularea prosoapelor, o ocupaţie suplimentară pe care o au acum.

Nole a întrebat:

De ce? Nu ai explicaţie? Mulţumim că ne anunţaţi.

Iar la conferinţa de presă a adăugat:

Da, asta e problema pe care o am. Nu ştiam. Nimeni nu mi-a atras atenţia. Lipsa de comunicare mă supără din nou. Ar fi bine ca cineva să comunice cu noi şi să ne ceară părerea, pentru că până la urmă noi jucăm.

Săptămâna trecută am jucat într-un anumit tempo cu care ne obişnuisem. După numai două zile avem o regulă diferită, care nu ne-a fost comunicată. E ceva ce mi se pare inacceptabil. Dar cred că trebuie să ne obişnuim aşa.

 #USOpen (?@Eurosport_RU ) https://t.co/OOEj1UcACF pic.twitter.com/bFI2nRbSrM

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.