Miercuri s-au disputat sferturile de finală de pe jumătatea inferioară a tabloului US Open 2020.
Rezultatele au decis semifinala aşteptată de organizatori, de fani, menită să aducă un plus de interes acestui turneu atât de încercat.
Credit Foto: @usopen & sina.cn
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii
În primul sfert de finală, Serena Williams a revenit după un prim set în care Tsvetana Pironkova părea că îşi va continua formidabila cursă la revenirea în circuit.
Ea servise excelent – doar 5 puncte pierdute – şi găsise la majoritatea punctelor rezolvarea corectă, deseori spectaculoasă. Dar jucătoarea din Bulgaria a intrat treptat sub tăvălugul adversarei şi nu a mai reuşit decât să deschidă al doilea set cu un break. Apoi Serena s-a impus treptat, înverşunată, puternică, inspirată – a lovit de câteva ori şi cu stânga – în timp ce resursele fizice ale Pironkovăi nu i-au mai permis să găsească răspunsurile potrivite.
Dacă în primul set, Serena nu şi-a creat nicio oportunitate de a câştiga cu returul, în următoarele două a reuşit câte două break-uri, în timp ce Pironkova, n-a mai avut nicio minge de break, după cea convertită în primul joc al setului doi:
Serena Williams (8 WTA) [3] – Tsvetana Pironkova (-) 4-6, 6-3, 6-2 în 2h12′
Aceasta a fost a 5-a victorie a jucătoarei americane din tot atâtea întâlniri.
Serena Williams (38 de ani, lider WTA timp de 317 săptămâni în 8 serii cuprinse între 2002 şi 2017) s-a calificat în a 14-a semifinală la US Open (ultimele 11, consecutive) – de 6 ori a câştigat titlul, de 4 ori a fost finalistă – şi pentru a 39-a oară la un turneu de Grand Slam, fiind devansată la acest capitol de Chris Evert – 52 şi Martina Navratilova, 44.
Ea devine a doua jucătoare, după Billie Jean King la Wimbledon 1982 şi 1983 – care se califică în semifinalele unui turneu major, după împlinirea vârstei de 38 de ani.
A doua semifinală a curs într-un singur sens, Victoria Azarenka câştigând a 10-a partidă – primele 5 pentru titlul de la WTA Premier 5 “Western & Southern Open” – consecutivă în circuit în faţa unei jucătoare care nu pierduse niciun set în primele 4 partide de aici.
Elise Mertens reuşise să se apropie în primul set la 1-2 cu un break, dar de acolo nu a mai câştigat niciun joc – le-a pierdut pe toate cele 6 în care a servit – deşi 5 dintre ele s-au decis la avantaje.
Vika a câştigat 60 din cele 95 de puncte ale partidei:
Victoria Azarenka (27) – Elise Mertens (18) [16] 6-1, 6-0 în 1h13′
Ele s-au întâlnit pentru prima dată aici.
Victoria Azarenka (31 de ani, lider WTA timp de 51 de săptămâni în 2012 şi 2013) s-a calificat pentru a 3-a oară în semifinalele US Open – în 2012 şi 2013 (ultima dată când a fost prezentă în această fază la un turneu major) a jucat finala – şi pentru a 8-a oară la un turneu major, la Australian Open 2012 şi 2013 a devenit campioană.
*
Astfel, semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului va fi:
Serena Williams (8 WTA) [3] – Victoria Azarenka (27)
Palmares direct: 18-4
Credit Info: itftennis.com
Trei dintre întâlniri au fost la US Open – 2013 / finală, 2012 / finală, 2011 / tur 3 – de fiecare dată câştigând Serena [înregistările integrale ale finalelor din 2013 şi 2012, la sfârşitul ştirii].
Zece, în total, au fost ce de la turneele de Grand Slam, tot Serena fiind cea care a câştigat de fiecare dată.
Cele două ocupă poziţiile 1 şi 3 în ierarhia jucătoarelor active cu cele mai multe partide câştigate la US Open.
*
La noapte se vor disputa cele două semifinale, de la ora 2.00 AM, cea de pe jumătatea superioară a tabloului şi în continuare cea de pe jumătatea inferioară.
Tot astăzi se va juca şi finala de dublu masculin, care va începe la ora 22.00.
Suport Info: @JeuSetMaths & @wtainsider
Ordinea de joc – 10.09 – US Open 2020
Tablourile turneelor de Grand Slam & WTA
Galerie videoclipuri (4)
Momentele importante ale partidelor de ieri şi
finalele Serena – Vika de la US Open 2013 şi 2012