Aşa cum a promis, Simona Halep a făcut publică decizia legată de prezenţa ei la seria americană imediat după încheierea turneului de la Praga:
Într-un comunicat publicat acum puţin timp pe reţelele de socializare, ea scrie:
După ce am cântărit toate elementele din aceste vremuri ieşite din comun pe care le trăim, am decis să nu călătoresc la New York pentru US Open.
Mereu am spus că îmi voi pune sănătatea pe primul plan atunci când voi lua o decizie şi de aceea prefer să rămân în Europa ca să mă antrenez.
Ştiu că USTA şi WTA au lucrat fără preget pentru a organiza un eveniment sigur şi le doresc un turneu încununat de succes.
Simona a participat fără întrerupere la ultimele 10 ediţii ale turneului de Grand Slam din SUA, cel mai bun rezultat fiind semifinalele din 2015. Anul trecut s-a oprit în turul 2.