Carla Suárez Navarro (69) care renunţase la WTA Premier 5 “Western & Southern Open”, dar nu se pronunţase în legătură cu participarea la US Open, a anunţat că nu va participa la turneul de Mare Şlem din motive medicale. De la ultima noastră enumerare şi Andrea Petkovic (89) îşi mai anunţase absenţa.
*
Altfel, preparatorul fizic, Juan Galván, cel care prin testul său pozitiv determinase excluderea din turneu a lui Guido Pella şi a lui Hugo Dellien a fost testat astăzi negativ, deci şansele ca cei doi să rămână izolaţi doar 10 zile şi să participe la US Open cresc.
*
Jucătorii continuă să se arate nemulţumiţi de retragerea celor doi din turneul ATP Masters 1000.
Diego Schwartzman (13 ATP) – compatriotul lui Guido Pella – a spus după victoria lui din primul tur:
Am fost revoltat de ce i s-a întâmplat. Nu vreau să fiu ipocrit, dar aproape toţi jucătorii au reacţionat la fel. Am avut multe discuţii private cu autorii protocolului, cu cei de la USTA şi ne-au minţit în faţă.
Spuseseră că nu vor fi represalii împotriva celor care vor fi testaţi pozitiv. Ştim cu toţii că nu e uşor, că soarta întregului turneu este în joc, că putea să ni se întâmple oricăruia dintre noi.
Dar greşeala aici este că Pella, Dellien şi Acasuso (antrenorul lui Pella) au fost testaţi negativ pentru a 4-a oară şi Galván nu a mai fost testat ulterior.
De fapt, aceasta este problema pe care o ridică jucătorii, că pot exista teste pozitive false şi USTA nu vrea să repete testarea.
Mai mult, Novak Djokovic a spus că jucătorilor li se spusese iniţial că dacă nu împart camera cu un membru al echipei care a fost testat pozitiv, nu vor fi excluşi din turneu.
Iar Andy Murray:
Dacă ştiam că e aşa, nu mai veneam nici cu preparator fizic, nici cu fizioterapeut. Nu spun, că nu e corect aşa, dar lucrurile nu au fost clare pentru noi de la bun început.
În timp ce Karim Kamoun, soţul şi preparatorul fizic al lui Ons Jabeur (39), a spus:
Sigur că sunt paranoic. Imaginaţi-vă că mă îmbolnăvesc. De ea îmi pasă mai mult decât de mine. Nu e vina lui Ons, dacă vreunul din noi e testat pozitiv. Jucătorii n-ar trebui puşi în această situaţie.