Miercuri, în turul 2 (R64) pe jumătatea inferioară a tabloului US Open 2021 au mai fost eliminaţi 3 capi de serie, care se adugă celor 6 eliminaţi în primul tur (R128), astfel că doar 7 vor juca în turul 3 (R32).
Botic şi Casper
Credit Foto: Andrew Ong, Rhea Nall / Darren Caroll, / USTA pentru usopen.org
Cel mai bine clasat jucător eliminat până acum este Casper Ruud (11) [8], autorul performanţei fiind Botic van de Zandschulp (117) [Q], care a câştigat în patru seturi, după ce îl pierduse pe primul [rezultatele în tabloul PDF de mai jos, videoclip cu momentele importante ale partidei, la sfârşitul ştirii].
Jucătorul olandez (clasat pe cel mai bun loc al carierei, 25 de ani) s-a calificat pentru prima dată în turul 3 al unui turneu major, după ce la ultimele două participări pe tablourile principale de Grand Slam trecuse de asemenea de calificări şi de primul tur, la Roland Garros şi Wimbledon, anul acesta. La Australian Open 2021 – prima prezenţă – se oprise în primul tur, după calificări bifate cu succes.
Henri şi Cristian
Alt jucător promovat din calificări, Henri Laaksonen (130) [Q] l-a eliminat pe Cristian Garín (19) [16] tot în patru seturi şi tot după ce îl pierduse pe primul [videoclip cu momentele importante ale partidei, la sfârşitul ştirii].
Jucătorul elveţian (clasament maxim: 97 ATP / august 2017) mai fusese prezent în turul 3 (R32) la un turneu major, anul acesta, la Roland Garros.
Alexei şi Grigor
Iar Alexei Popyrin (73) a beneficiat de abandonul lui Grigor Dimitrov (18) [15] în setul al treilea – când avea două seturi în urmă şi 0-4 [videoclip cu momentele importante ale partidei, la sfârşitul ştirii] – din cauza unei accidentări la picior, la fel cum abandonase şi în primul tur al Roland Garros 2021, acolo din cauza unor probleme la spate.
Jucătorul australian (clasament maxim: 61 ATP / mai 2021, 22 de ani) va juca pentru a treia oară în turul 3 (R32) al unui turneu major, după US Open 2019 şi Australian Open 2020.
Carlos
De remarcat şi că tânărul Carlos Alcaraz (55) – despre care vorbeam ultima dată atunci când câştiga primul titlu al carierei la ATP 250 Umag – a devenit cel mai tânăr jucător prezent în turul 3 la două turnee majore – prima dată la Roland Garros 2021 – după Novak Djokovic în 2005 [Sursă Info: @TennisMyLife68] [videoclip cu momentele importante ale partidei pe care a câştigat-o în turul 2, la sfârşitul ştirii].
În turul 3 îl va întâlni pe Stefanos Tsitsipas (3) [3], singurul cap de serie rămas activ pe acea optime (vezi mai jos).
Jucătorii scrişi cu negru – capi de serie – şi cu verde – care au eliminat capi de serie sau au avansat pe culoarele create după eliminarea acestora – se vor întâlni în turul 3 (R32):
Sfertul 3
- optimea 1: Rublev (7) [5], Krajinovic (38) [32] Pella (85) Tiafoe (50), Bautista Agut (21) [18], Auger-Aliassime (15) [12]
- optimea 2: Garín (19) [16] Laaksonen (130) [Q], Humbert (26) [23] Gojowczyk (141) [Q], Norrie (29) [26] Alcaraz (55), Tsitsipas (3) [3]
Sfertul 4
- optimea 1: Ruud (11) [8] van de Zandschulp (117) [Q], Davidovich Fokina (32) [29] Trungelitti (198) [Q] Bagnis (80), Isner (22)[19] Nakashima (84) Molcan (138) [Q], Schwartzman (14) [11]
- optimea 2: Dimitrov (18) [15] Popyrin (73), Evans (27) [24], Cilic (36) [30] Kohlschreiber (115) Andujar (74), Medvedev (2) [2]
Astăzi se dispută partidele turului 2 (R64) pe jumătatea superioară a tabloului, partida Novak Djokovic (1) [1] – Tallon Griekspoor (121) fiind programată prima din sesiunea de seară pe arena Arthur Ashe, de la ora 2.00 AM:
Ordinea de joc – 02.09 – US Open 2021
US Open 2021: Punctele şi premiile financiare pentru fiecare tur
Turneele Săptămânii (rezultate complete) |
|
Click pe butonul corespunzător și selectați tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ New York 30 aug - 12 sept 2021 | |
Galerie videoclipuri (4)
Momentele importante ale partidelor câştigate de
Van de Zandschulp, Henri Laaksonen, Grigor Dimitrov şi Alcaraz