Sferturile de finală de pe jumătatea inferioară a tabloului US Open 2021 i-au prilejuit lui Daniil Medvedev a cincea victorie, una în care a pierdut pentru prima dată un set, al treilea, iar în al 4-lea s-a desprins de-abia în ultimul joc – în al 10-lea ratase o minge de meci – după o rezistenţă frumoasă oferită de Botic van de Zandschulp (117) [Q] – una din revelaţiile turneului – surprinzătoare după cum se desfăşuraseră primele două seturi [rezultatele în tabloul PDF de mai jos – videoclipuri cu momentele importante ale partidelor, la sfârşitul ştirii].
Credit Foto: Garret Ellwood / USTA via usopen.org, @tenniscanada, @australianopen
Daniil Medvedev (2 ATP, clasat pe cel mai bun loc al carierei, 25 de ani împliniţi pe 11 februarie) s-a calificat astfel în a 3-a semifinală consecutivă la US Open – în 2019 juca în finală – şi a 4-a a carierei, după cea de la Australian Open, anul acesta, unde ajungea, de asemenea, în finală.
El îşi va păstra locul în clasamentul ATP, indiferent de rezultatele care vor urma, iar Van de Zandschulp până pe poziţia 62 sau 63.
Adversar în semifinale îi va fi Félix Auger-Aliassime (15) [12], care s-a calificat pentru prima dată în semifinalele unui turneu major şi a devenit primul jucător canadian din istorie calificat în această fază la US Open, dar după o partidă neterminată, cealaltă revelaţie a turneului, Carlos Alcaraz (55) abandonând când scorul era 6-3, 3-1 pentru canadian şi trecuse 1h8′ de la începutul partidei. La 2-1 Carlos ceruse intervenţia fizioterapeutului, avuseseră o discuţie, dar nu îl tratase.
Natura accidentării nu a fost divulgată, Carlos – care venea după două victorii în câte 5 seturi, la Peter Gojowczyk (141) [Q] şi Stefanos Tsitsipas (3) [3] – a spus doar:
Este neplăcut să închei un turneu atât de important astfel, dar în primul rând trebuie să am grijă de corpul meu şi să rămân sănătos. Nu m-am simţit în stare să continui, aşa că a trebuit să abandonez. A fost greu să joc două meciuri consecutive de 5 seturi şi recuperarea a fost dificilă, eu nefiind obişnuit cu un asemenea ritm.
Félix (clasat pe cel mai bun loc al carierei, 21 de ani împliniţi pe 8 august) va urca până pe 11 ATP, dacă Lloyd Harris nu va câştiga turneul.
Carlos va avansa până pe locul 38 ATP (estimări, neoficial).
Medvedev şi Auger-Aliassime s-au mai întâlnit o singură dată, în turul 2 al ATP Masters 1000 Toronto 2018, atunci când jucătorul rus câştiga la limită: 3-6, 6-4, 7-6(7).
Semifinalele se vor disputa vineri – începând cu ora 22.00 AM, respectiv 2.00 AM – până atunci, astăzi se joacă sferturile de finală de pe jumătatea superioară a tabloului:
Ordinea de joc – 08.09 – US Open 2021
US Open 2021: Punctele şi premiile financiare pentru fiecare tur
Turneele Săptămânii (rezultate complete) |
|
Click pe butonul corespunzător și selectați tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Karlsruhe 7 - 12 sep 2021 | |
"Liqui Moly Open 2021" WTA 125 - hard, aer liber 115.000 USD |
|
@ New York 30 aug - 12 sept 2021 | |
Galerie videoclipuri (2)
Momentele importante ale celor două sferturi de finală