Leylah Fernandez a câştigat a 4-a partidă la US Open 2021 – toate în faţa unor jucătoare din top 100 WTA, una dintre ele în faţa uneia din top 5 WTA şi cea de ieri în faţa uneia din top 20, fost lider WTA (timp de 34 de săptămâni în 2017) campioana de aici din 2016.

Despre Leylah Fernandez care astăzi împlineşte 19 ani, am vorbit atunci când câştiga primul titlu al carierei fără să piardă vreun set – anul acesta, la WTA 250 Monterrey -, când se califica pentru prima, şi singura dată până acum, în turul 3 (R32) al unui turneu major la Roland Garros 2020 – şi mai demult, în 2019, atunci când juca finala junioarelor la Australian Open şi apoi câştiga titlul categoriei de vârstă la Roland Garros.

În partida din optimile de finală de pe jumătatea inferioară a tabloului, a jucat încântător şi este probabil cel mai bun exemplu de ce poate aduce tinereţea în circuit; un aer de prospeţime, de tupeu în sensul bun al cuvântului, de inocenţă în exprimare, acoperită însă de o precocitate uimitoare în ştiinţa jocului:

Credit Foto: Brad Penner, Pete Staples, Darren Carroll / USTA via usopen.org
Galerie videoclipuri / GIF, la sfârşitul articolului

Leylah Fernandez (73 WTA) – Angelique Kerber (17) [16] 4-6, 7-6(5), 6-2

Partida a durat 2h15′.
Dacă în primul set tânăra jucătoare canadiană a fost întoarsă de experimentata ei adversară (33 de ani) de la 4-2 – ultimele două jocuri câştigate de Kerber la zero – Leylah a trecut cu brio peste acest moment.
Dar şi peste deficitul de un break în manşa a doua – din jocul al treilea, până la 3-4 – peste ratarea primei mingi de set – la 6-5, aflată la primire – şi peste pierderea în bună parte a avantajului pe care l-a avut în tie-break – de la 5-1, la 5-4 – pentru ca apoi să convertească a 3-a minge de set.
Pentru ca în decisiv să se desprindă de la 2-2 cu patru jocuri câştigate la rând şi să convertească prima şansă de a câştiga partida, după ce salvase două mingi de break [videoclipuri cu rezumatele sferturilor de finală, la sfârşitul articolului].

Cele mai tinere jucătoare calificate în sferturile US Open în Era Open şi în secolul 20 [Credit: @JeuSetMaths]:

Leylah Fernandez o va întâlni în primul sfert de finală al carierei la un turneu major pe Elina Svitolina (5 WTA, clasament maxim: 3 WTA / septembrie 2017, va împlini 27 de ani pe 12 septembrie) [5], care a trecut ieri de Simona Halep şi s-a calificat pentru a doua oară în sferturile US Open, după ediţia 2019, la care ajungea în semifinale şi pentru a 8-a oară în carieră la un turneu major: Australian Open – 2, Roland Garros – 3 , Wimbledon – 1.
Elina a învins-o pe Leylah în singura partidă pe care au jucat-o până acum, tot la WTA 250 Monterrey, dar în 2020: 6-4, 7-5 în sferturile de finală.

Dar până marţi când se va juca partida, Leylah va fi astăzi adversara Monicăi şi a Gabrielei, în optimile probei de dublu.

Pe al 4-lea sfert al tabloului, semifinalista va fi decisă în partida:

Barbora Krejcikova (9) [8]Aryna Sabalenka (2 WTA) [2]

În singura lor întâlnire de până acum, Sabalenka o învingea pe Krejcikova în semifinalele WTA Linz 2020.

Jucătoarea cea mai bine cotată rămasă în turneu, Aryna Sabalenka (clasată pe cel mai bun loc al carierei, 23 de ani) s-a calificat pentru prima dată în sferturi aici şi a doua oară în carieră la un turneu major – la Wimbledon 2021 juca în semifinale  – după a treia victorie în două seturi la US Open 2021 – doar în primul tur a pierdut unul – 6-4, 6-1 în 1h11′ cu fosta ei parteneră de dublu, Elise Mertens (16) [15].

La rândul ei, Barbora Krejcikova (clasată pe cel mai bun loc al carierei, 25 de ani) s-a calificat pentru a doua oară în carieră în sferturile unui turneu major – prima dată câştiga anul acesta titlul la Roland Garros – şi tot după o victorie în două seturi: 6-3, 7-6(4) în 1h54′ cu Garbiñe Muguruza (10) [9], după o partidă tensionată şi în ce priveşte scorul, dar şi între cele două jucătoare.

Muguruza a revenit în ambele seturi, de la 0-3 – în primul, fără o continuare favorabilă  – şi de la 0-4 în al doilea, atunci când a preluat iniţiativa şi la 5-4 a ratat trei mingi de set pe serviciul Barborei.
În pauza de după 5-6, Barbora a primit îngrijiri medicale la vestiare, timp de 9 minute – solicitase trainerul cu un game în urmă – acuzând probleme de respiraţie / ameţeli. Enervată de ratările proprii, dar şi de tergiversările adversarei, care o mai întârziase la serviciu în tie-break, ducându-se după prosop, Garbiñe a fost dezagreabilă cu Barbora la sfârşitul partidei [GIF-uri, la sfârşitul ştirii, după rezumate]. Problema ei fizică a părut a fi seriosă, căci după meci a refuzat interviul de pe teren şi a plecat ajutată de medicul turneului şi de fizioterapeut.

US Open 2021: Punctele şi premiile financiare pentru fiecare tur

Ordinea de joc – 06.09 – US Open 2021

Galerie videoclipuri / GIF (8)
Rezumatele celor 4 optimi de finală şi momentele tensionate de la Krejcikova / Muguruza


LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.