Leylah Fernandez a obţinut a cincea victorie la US Open 2021 şi a completat în ultimele trei o remarcabilă serie: Naomi Osaka (3 WTA) [3], Angelique Kerber (17) [16], Elina Svitolina (5) [5].

Ea a devenit astfel cea mai tânără jucătoare calificată în semifinalele US Open, de la Maria Sharapova în 2005. Alăturat, cele mai tinere jucătoare calificate pentru prima dată în semifinalele  turneului de Grand Slam american (vârsta la sfârşitul turneului) [Credit @JeuSetMaths].

Credit Foto: Darren Caroll / USTA via usopen.org
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii

Marţi, în sferturile de finală de pe jumătatea inferioară a tabloului, a câştigat o partidă pe muchie de cuţit, pe care a tratat-o cu aceeaşi nonşalantă atitudine în ce priveşte scorul înscris pe tabelă – a făcut faţă cu brio revenirilor oponentei din setul decisiv – şi asta i-a permis să-şi macine adversara cu lovituri executate rapid, percutante, plasate aproape de linii sau pe acestea, adeseori în unghiuri scurte. Replica Elinei a fost pe măsură, încă o realizare pentru foarte tânăra  Leylah, care a reuşit să contrazică experienţa mult mai mare a adversarei de ieri, aşa cum făcuse şi în cazul celor pe care le-a învins mai devreme în turneu.

Fernandez a obţinut a 3-a victorie a carierei în faţa unor adversare din top 5 / top 10 WTA – prima în faţa Belindei Bencic (5) în Billie Jean King Cup 2020 – şi a devenit astfel prima jucătoare care învinge două adversare din top 5 la unul şi acelaşi turneu major, după Serena Williams (7 WTA, 17 ani) la US Open 1999, care eliminase trei, începând cu sferturile de finală: Monica Seles (4), Lindsay Davenport (2) şi Martina Hingis (1).

Leylah s-a calificat la 19 ani şi o zi în a treia semifinală a carierei, precedentele îi aduceau primul titlu fără să piardă vreun set, la WTA 250 Monterrey 2021 şi prima finală a carierei, la WTA 250 Acapulco 2020.

Leylah Fernandez (73 WTA) – Elina Svitolina (5 WTA) [5] 6-3, 3-6, 7-6(5)

Partida a durat 2h24′.
În primul set, Leylah s-a desprins graţie unui singur break, în al doilea, Elina a dominat la început clar, 5-1, ca apoi să-şi piardă o dată serviciul.
În decisiv, jucătoarea din Canada a rămas în avantaj după seria de trei break-uri dintre jocurile 4 şi 6, astfel că la 5-2 a primit şi apoi a servit pentru meci. Fără succes însă, pentru ca în tie-break să trebuiască să reziste din nou revenirii Elinei, care a egalat de la 1-4. Fernandez a parat şi acest contraatac, a mai fost egalată o dată, la penultimul punct al meciului a fost ajutată de fileu şi apoi a închis cu un serviciu returnat afară de Svitolina.
Fernandez a câştigat mai puţine puncte: 97-99 [videoclipuri cu momentele importante ale celor două sferturi de finală, la sfârşitul articolului].

Embed from Getty Images

Leylah Fernandez o va întâlni în semifinale, pentru prima dată în carieră, pe Aryna Sabalenka (2 WTA) [2], care a trecut fără să întâmpine probleme deosebite de Barbora Krejcikova (9) [8]: 6-1, 6-4 în 1h26′.

Aryna s-a calificat în a doua semifinală a carierei la un turneu major, prima la precedentul eveniment din calendar, Wimbledon.

Fernandez şi-a asigurat deocamdată un progres până pe locul 36 WTA (maximul actual: 66 WTA / 14 iunie 2021), iar Sabalenka îşi va păstra locul 2, indiferent de rezultatele următoare (estimări, neoficial). 

Semifinalele se vor disputa joi – începând cu ora 2.00 AM – până atunci, astăzi se joacă sferturile de finală de pe jumătatea superioară a tabloului:

Ordinea de joc – 08.09 – US Open 2021

US Open 2021: Punctele şi premiile financiare pentru fiecare tur

Galerie videoclipuri (2)
Momentele importante ale celor două partide


LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.