Adversara Simonei Halep (13 WTA) [12] din optimile de finală (R16) ale US Open 2021 [videoclip cu momentele importante ale partidei de ieri, la sfârşitul ştirii] va fi Elina Svitolina (5) [5] , cu care jucătoarea noastră are un palmares direct: 5-5 [3-3 pe hard, 1-2 pe zgură, 1-0 pe iarbă]:

Credit Info: @itftennis.com

Credit Foto: Andrew Ong / Garrett Ellwood, Adam Glanzman / USTA pentru usopen.org

Elina Svitolina a eliminat-o în turul 3 (R32) pe Daria Kasatkina (27) [25]: 6-4, 6-2 în 1h14′, după ce jucătoarea din Ucraina a câştigat de trei ori la retur şi a salvat cele trei oportunităţi de break ale adversarei, prima pentru 5-5 în primul set, următoarele două la 2-1 pentru re-break, în setul  al doilea [videoclip cu momentele importante ale partidei, la sfârşitul ştirii].
Aceasta a fost a 6-a victorie a Elinei, din tot atâtea întâlniri pe care le-a disputat cu Daria.

Cealaltă optime a  sfertului al treilea al tabloului va fi: 

Angelique Kerber (17) [16]Leylah Fernandez (73 WTA)

Dacă Angelique Kerber a câştigat  întâlnirea dintre fostele campioane la US Open – 2016 vs. 2017– cu Sloane Stephens (66) 5-7, 6-2, 6-3 în 1h58′ [videoclip cu momentele importante ale partidei, la sfârşitul ştirii], tânăra jucătoare canadiană a creat surpriza eliminând-o pe Naomi Osaka (3) [3]: 5-7, 7-6(2), 6-4 în 2h4′, după ce Leylah Fernandez a primit în setul al doilea la 5-6, dar a reuşit re-break-ul la 30. În meci s-au consemnat doar 4 break-uri [videoclip cu momentele importante ale partidei, la sfârşitul ştirii].

Leylah Fernandez (clasament maxim: 66 WTA / 14 iunie 2021, va împlini 19 ani pe 6 septembrie) a obţinut astfel cea mai importantă victorie a carierei, a doua în faţa unei jucătoare din top 5 / top 10 WTA – prima la Belinda Bencic (5) în Billie Jean King Cup 2020 – şi va juca pentru prima dată în optimile de finală ale unui turneu de Grand Slam. Mai jucase în turul 3 (R32) la Roland Garros 2020.
Despre Leylah – care are tată ecuadorian şi mamă de origine filipineză – vorbeam ultima dată atunci când câştiga primul titlu al carierei la WTA 250 Monterrey 2021 şi mai demult, atunci când devenea campioană a junioarelor la Roland Garros 2019 sau când făcea echipă cu Simona  în proba de dublu, la WTA 1000 Toronto 2019 [conferinţa de presă de atunci].

Cât despre Naomi Osaka, deţinătoarea titlului, campioană şi în 2018, ea a spus printre lacrimi la conferinţa de presă [videoclip, mai jos]:

În principiu, am ajuns în punctul în care încerc să-mi dau seama ce vreau să fac şi, sincer, nu ştiu când voi juca următoarea dată. Cred că voi lua o pauză pentru o perioadă. În ultima vreme am simţit că nu mă bucur la victorii, ci simt mai degrabă o uşurare. Şi după înfrângeri sunt foarte tristă. Nu cred că asta este normal.

US Open 2021: Punctele şi premiile financiare pentru fiecare tur

Galerie videoclipuri (5)
Momentele importante ale partidelor câştigate de
Halep, Svitolina, Kerber, Fernandez şi conferinţa de presă a lui Osaka





LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.