Două veşti bune vin din SUA, în perspectiva disputării US Open (31 august – 13 septembrie).
În primul rând, secretarul pentru Departamentul de Securitate internă [Homeland Security], Chad Wolf, a precizat că sportivii de elită străini vor fi exceptaţi de la interdicţia de a intra în ţară. Permisiunea este valabilă şi pentru echipele lor şi angajaţii auxiliari.
El a specificat mai multe sporturi, printre care turneele de tenis care se dispută sub egida ATP şi WTA.
Altfel, organizatorii circuitului pe echipe mixte WTT (World Team Tennis) care se dispută în fiecare vară au anunţat că la ediţia de anul acesta, programată între 12 iulie şi 2 august, la White Sulphur Springs, Virginia de Vest – într-o singură locaţie, spre deosebire de ceilalţi ani în care circuitul era itinerant – au în plan să permită accesul a câte 500 de spectatori la fiecare partidă, adică o şesime din cele 3.000 de locuri ale arenei. De asemenea, va fi disponibil un teren indoor de rezervă, în care spectatorii nu vor avea acces.
Cum evenimentul nu este afiliat nici ATP, nici WTA, nu trebuie să respecte suspendările circuitelor dictate de acestea, până pe 2 august, respectiv 26 iulie.
WTT va beneficia anul acesta de premii în valoare de 5 milioane USD – cu 1,5 milioane mai multe decât anul trecut – şi de participarea printre alţii a fraţilor Bryan, a Sofiei Kenin şi a lui Sloane Stephens.