Credit Foto: Neal Trousdale pentru opentenis.ro
A fost tras la sorţi şi ultimul tablou din probele seniorilor la Wimbledon 2019, cel de dublu mixt.
Raluca Olaru (39 WTA la dublu) este singura reprezentantă a noastră pe tabloul compus din 48 de echipe, cu primii 16 capi de serie liberi în primul tur.
Ea va juca alături de croatul Franko Skugor (20 ATP la dublu), la fel ca la Roland Garros 2019 – când au trecut un tur – şi la US Open 2018, când s-au calificat în sferturi.
Aici ei sunt cotaţi capi de serie 12, vor avea BYE în turul 1 (R48) şi în al doilea (R32) îi vor întâlni pe învingătorii din partida: Scott Clayton (173) / Sarah Beth Grey (182) (ambii Marea Britanie) – Frances Tiafoe (193) / Venus Williams (-) (ambii SUA)