Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
3 Slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul partidei
GIF la sfârşitul ştirii
Simona Halep a câştigat astăzi a 3-a partidă la Wimbledon 2019.
În partida contând pentru turul 3 (R32) de pe jumătatea inferioară a tabloului:
Simona Halep (7 WTA) [7] – Victoria Azarenka (Belarus, 40) 6-3, 6-1
Partida a durat 1h6′.
Azarenka a început mai bine şi datorită unui break în jocul 4 a condus cu 3-1, dar de acolo datele partidei s-au schimbat radical: Simona a greşit mult mai puţin, a deschis jocul, s-a apărat excelent şi a contraatacat eficient cu lunguri de line executate pe ambele părţi.
Azarenka, surprinsă, a greşit din ce în ce mai mult, psihicul a avut de suferit, fiind dominată de o stare de frustrare pronunţată. Simona a profitat şi a câştigat următoarele 6 jocuri, două dintre ele la zero, care i-au asigurat primul set şi un avantaj de 1-0 în al doilea. Azarenka a intervenit aici cu un joc câştigat, dar Simona a reuşit încă o serie de ghemuri consecutive, acum 5, care i-au adus victoria.
Neapărat trebuie remarcată starea mentală excelentă a jucătoarei noastre, la fel ca în precedentele două partide.
Credit Info: IBM Slamtracker via wimbledon.com
Simona Halep acumulează pentru calificarea în optimile de finală 110 puncte nete – 240, acum minus 130 la ediţia trecută – şi un premiu financiar în valoare de 176.000 £.
Următoarea ei adversară va fi decisă în partida Polona Hercog (Slovenia, 60) – Cori Gauff (313 WTA) [Q], care va începe imediat tot pe terenul central.
Să ne reamintim că Simona este ultimul cap de serie rămas activ pe sfertul al 4-lea al tabloului, după ce mai devreme fusese eliminată Caroline Wozniacki.
??@Simona_Halep defeats Victoria Azarenka 6-3, 6-1 to advance to the fourth round of #Wimbledon
The Romanian will face the winner of Gauff vs Hercog… pic.twitter.com/jU8DpUj6Vm
— Wimbledon (@Wimbledon) July 5, 2019