Turneul masculin la Wimbledon 2019 a început  tare, cu doi capi de serie dintre primii 8 eliminaţi în primul tur (R128), pe jumătatea superioară a tabloului, în partidele:

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

3 Slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul celor două partide

Jiří Vesely (Cehia, 124) [Q] – Alexander Zverev (Germania, 5) [6] 4-6, 6-3, 6-2, 7-5 în 2h31′, partida fiind decisă de break-ul câştigat la 15 de jucătorul din Cehia în ultimul ghem al partidei.

Aceasta a fost prima întâlnire dintre cei doi.
Jiří Vesely (25 de ani) a trecut de fiecare dată de primul tur la precedentele 5 participări la Wimbledon – cel mai bun rezultat optimile de anul trecut, în timp ce Zverev nu pierduse niciodată în primul tur la precedentele 4 participări, în 2018 oprindu-se în turul 3 (R32), aşadar va pierde acum 80 de puncte ATP nete (10 minus 90).

Victoria de azi a fost a 3-a a lui Vesely la un jucător din top 10 ATP şi a doua la unul din top 5, după cea în faţa lui Novak Djokovic (1) în turul 2 al Masters 1000 Monte Carlo 2016.

Thomas Fabbiano (Italia, 89) – Stefanos Tsitsipas (Grecia, 6) [7] 6-4, 3-6, 6-4, 6-7(8), 6-3 în 3h23′ după ce italianul a ratat două mingi de meci în tie-break-ul setului 4 şi a mai fost nevoit să joace un set.

Thomas Fabbiano (30 de ani) a obţinut prima victorie în faţa lui Tsitsipas la a 3-a întâlnire.

Nu numai că italianul a obţinut prima victorie în faţa unui jucător din top 10 ATP, dar până astăzi nu câştigase vreun set în faţa unui jucător din top 20, deşi are calificări în turul 3 (R32) la US Open 2017,  Wimbledon 2018 şi Australian Open 2019.

Stefanos Tsitsipas se oprea anul trecut în optimile de finală aici şi va pierde 170 de puncte ATP nete (10 minus 180).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.