Într-un comunicat emis după anunţul oficial al turneului de la Roland Garros de a decala cu o săptămână data de începere a turneului, Comitetul Director al turneelor de Grand Slam, organismul care guvernează cele patru evenimente majore, precizează că celelalte trei turnee – Australian Open, Wimbledon şi US Open – sprijină pe deplin decizia Federaţiei Franceze.
În consecinţă, turneul de la Wimbledon îşi menţine datele de disputare – 28 iunie – 11 iulie (calificările, în săptămâna premergătoare) – pentru a nu perturba şi mai mult calendarul şi acceptă faptul că sezonul pe iarbă, premergător turneului de Grand Slam, va fi scurtat de la trei la două săptămâni, la fel cum era înainte de 2015. De la anul se va reveni la normal, adică la un interval de trei săptămâni între turneele majore pe zgură şi pe iarbă.
Într-un comunicat comun ATP / WTA, cele două organizaţii scriu că au luat act de hotărârea Federaţiei Franceze, motivată de asigurarea unui număr mai mare de spectatori şi că vor reveni cu decizii legate de calendar.
Cele 4 turnee afectate de amânarea Roland Garros şi de scurtarea astfel a sezonului pe iarbă sunt ATP 250 Stuttgart, WTA 250 Nottingham şi cel combinat ATP 250 / WTA 250 ‘s-Hertogenbosch, programate iniţial în săptămâna 7-13 iunie.