A fost tras la sorţi tabloul principal al turneului WTA 125k (Challenger) “Prague Open”, cel despre care vorbeam, în contextul premiilor fabuloase pe care le oferă, 3.125.000 USD şi al tabloului compus din 128 de jucătoare.
Comparativ cu turneul WTA International “Prague Open” câştigat de Simona – tabloul şi premiile – o jucătoare care pierde în primul tur la turneul Challenger, primeşte 11.000 USD, în timp ce la International Praga a primit 2.300 USD.
Campioana – e adevărat, după 7 meciuri – de la turneul Challenger va fi recompensată cu 48.000 USD, în timp ce Simona a primit 25.000 USD, mai puţin decât o jucătoare care se califică aici în turul 3 (R32) – 32.000 USD.
Evident, aceasta este o formă de sprijin oferită de USTA, dedusă din premiile US Open, turneu care anul acesta nu a avut calificări.
Jucătoarele au fost cazate într-un hotel cu 400 de camere / 800 de paturi. Ele au rămas împreună cu echipele lor în carantină timp de 24 de ore, până au venit rezultatele testelor, răstimp în care organizatorii le-au livrat 2.500 de meniuri.
Au fost efectuate 1.000 de teste şi vor mai fi efectuate alte 1.500, până acum doar o jucătoare fiind depistată pozitivă şi izolată, dar organizatorii nu sunt îngrijoraţi.
Monica şi Jaqueline la antrenamentul de astăzi
Credit Foto: “Prague Open”
Tabloul a fost tras la sorţi, pe acesta fiind prezente 9 jucătoare românce, două urmând să se întâlnească între ele în primul tur (R128):
Monica Niculescu (138 WTA) [1] – Panna Udvardy (Ungaria, 346)
Laura Paar (198) – Jule Niemeier (Germania, 301)
Irina Fetecău (303) – Gabriela Ruse (169) [16]
Irina Bara (161) [10] – Zuzana Zlochova (317)
Gabriela Talabă (227) – Victoria Kan (Rusia, 220)
Nicoleta Dascălu (269) – Lara Salden (Belgia, 287)
Alexandra Cadanţu (292) – Jamie Loeb (SUA, 267)
Jaqueline Cristian (164) [11] – Tessah Andrianjafitrimo (Franţa, 257)
Tabloul de Simplu – WTA 125k “Prague Open”
Ordinea de joc – 29.08 – WTA 125k “Prague Open”