Gabriela Ruse a câştigat astăzi partida din primul tur (R32) al WTA 250 “32nd Palermo Ladies Open”.
Ea a obţinut astfel a 3-a victorie aici – primele două în calificări – şi a 10-a consecutivă în circuit, după cele 7 care i-au adus titlul – după calificări – la WTA 250 Hamburg.

Astăzi, ea a dominat-o categoric pe mult mai experimentata ei adversară:

Gabriela Ruse (137 WTA) [Q] – Mandy Minella (Luxemburg, 227): 6-3, 6-1

Partida a durat 1h19′.
Gabi a rămas în avantaj 3-1 după seria de trei game-uri câştigate la primire între jocurile 2 şi 4, iar în următorul a salvat două mingi de re-break ale adversarei.
În setul al doilea, jucătoarea noastră a câştigat toate cele patru jocuri în care a primit, cărora le-a mai adăugat două de serviciu, pierzându-l o dată pe al ei, la 3-0.

Gabi a câştigat 63 din punctele disputate – 27 la serviciu şi 36 la primire – iar Mandy, 46 – 28 / 18.

Gabi acumulează deocamdată 30 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 3.225 € şi o va întâlni în optimile de finală pe Jil Teichmann (Elveţia, 55, clasament maxim: 40 WTA / 26 aprilie 2021, 24 de ani) [3], pe care o învingea şi în primul tur al WTA 250 Hamburg, acum două săptămâni.
Aşa cum scriam şi în avancronica acelei partide, Teichmann este în scădere de formă după începutul bun de sezon cu sferturi de finală la WTA 500 “Phillip Island Trophy”, Melbourne – după ce elimina trei jucătoare din România, la rând -, semifinale la WTA 500 Adelaide şi WTA 1000 Dubai, dar apoi nu a mai câştigat două meciuri consecutive, la următoarele 7 evenimente la care a participat, obţinând totuşi o victorie în faţa unei jucătoare din top 5 WTA – Elina Svitolina (4) – în primul tur al WTA 1000 Madrid.
Aici, Teichmann a învins-o ieri în primul tur (R32) pe Marina Bassols Ribera (Spania, 291): 3-6, 6-4, 6-1 în 2h4′.
Jil Teichmann a câştigat aici titlul la penultima ediţie, cea din 2019.

Gabi, Jaqueline şi adversarele pe care le vor întâlni în optimi,
în timpul partidelor din primul tur

Credit Foto: @palermoladiesopen

Această optime este a doua a sfertului 3 al tabloului.
Pe sfertul 4, a fost decisă adversara pe care Jaqueline Cristian (159 WTA) o va întâlni în a doua optime.
Ea este Qinwen Zheng (China, 171, clasament maxim: 169 WTA / săptămâna trecută, 18 ani) [Q] care a surprins-o ieri pe Liudmila Samsonova (Rusia, 54) [2] – campioană anul acesta la WTA 500 Berlin şi prezentă în optimile Wimbledon – 6-3, 6-2 în 1h33′.
Aceasta a fost prima partidă pe care jucătoarea din China a câştigat-o pe un tablou principal WTA, la prima prezenţă.
Jaqueline a mai jucat o dată cu Qinwen, atunci când o învingea – 6-3, 6-2 – în primul tur al ITF W25 Roma 2019, dar de atunci fostul număr 6 în clasamentul combinat al junioarelor, în 2019, a progresat şi la senioare, anul acesta ea câştigând două titluri ITF, W60 Stare Splavy (în iunie) – urmat de semifinale la ITF W60 Montpellier şi ITF W60 Contrexville – şi W25 Hamburg (ianuarie).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.