Articol actualizat

Adversara Gabrielei din finală va fi Danielle Collins (44 WTA) [1], care a învins-o în semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului pe  Shuai Zhang (57) [4, WC]: 6-4, 6-3 în 1h15′.

Cele două s-au mai întâlnit acum două săptămâni, atunci când Gabi o învingea pe jucătoarea americană în sferturile de finală ale WTA 250 Hamburg, în drumul spre titlu.

Vom reveni cu avancronica partidei

 

Articolul iniţial

Gabriela Ruse a câştigat a treia partidă pe care a jucat-o – victoria din optimi a fost prin neprezentare – la WTA 250 “32nd Palermo Ladies Open” şi s-a calificat astfel în a doua finală consecutivă în circuit, după cea de la WTA 250 Hamburg, acum două săptămâni, pe care avea să o câştige.
Aşadar ea este în cursul unei serii de 12 partide câştigate la rând, pentru că la ambele turnee a promovat din calificări.

În semifinala disputată astăzi a câştigat datorită îndârjirii cu care a abordat fiecare punct şi a dârzeniei care a ajutat-o să treacă peste momentul greu de după pierderea primului set, în care ratase numeroase şanse de a se desprinde.
A profitat din plin de perioada excepţională de la sfârşitul setului doi şi începutul decisivului, atunci când a învins definitiv rezistenţa jucătoarei franceze.
A primit o replică puternică în primele două seturi, adversara ei a depus un efort mare pentru a depăşi hemoragia de duble greşeli – azi şi mai multe decât ieri, 22, din care 12 în primul set. Ambele au servit câte 7 aşi.

 

Gabi , la serviciu şi la retur, în drumul spre a doua finală a carierei în circuitul WTA
Credit Foto: @palermoladiesopen
Rezumatul partidei, la sfârşitul ştirii

Gabriela Ruse (137 WTA) [Q] – Océane Dodin (120) [6] 6-7(4), 7-6(0), 6-1

Partida a durat 2h59′.
Câte 3 jocuri câştigate la primire, de fiecare parte, în primul set – Gabi a fost mereu cu unul în urmă – dar ea a ratat multe mingi de break şi în celelalte trei jocuri în care a servit Dodin: 3 în primul, 3 în al şaselea şi una în al optulea. Astfel că la 5-6 a fost nevoită să apere o minge de set, iar în tie-break a condus cu 4-3, dar n-a mai reuşit să stăvilească seria de 4 puncte consecutive ale jucătoarei din Franţa.
Jucătoarea noastră a trecut peste acest eşec de parcurs şi a început setul al doilea cu un break, pe care l-a confirmat în jocul următor, atunci când a salvat trei şanse de re-break ale adversarei. La 2-0 a ratat o şansă de dublu break, iar în jocul 6 a fost egalată, după ce în pauza precedentă primise îngrijiri medicale, pentru probleme ce au părut a fi de respiraţie.
Dar imediat a mai câştigat încă o dată la primire, aşa că la 5-3, mai întâi a primit – joc pierdut la 30 – şi apoi a servit – acesta pierdut la 15 – pentru set.
A urmat un nou schimb de break-uri – aşadar şi în al doilea set au fost trei de fiecare parte – şi 7 puncte câştigate la rând în tie-break de jucătoarea din România.
Ea şi-a continuat seria şi în decisiv, primele trei jocuri câştigate la 15 – al doilea la primire – deci o serie de 19 puncte din 22, dacă punem la socoteală şi tie-break-ul anterior. A bifat de data aceasta şi dublu break-ul, la a 6-a oportunitate, la 5-0 a ratat o minge de meci la primire, dar a închis în jocul următor, după ce a revenit cu patru puncte câştigate la rând de la 15-40 [videoclip cu rezumatul partidei, la sfârşitul ştirii].

Gabriela a convertit 8 mingi de break din 26, a câştigat 135 din punctele disputate – 63 la serviciu, 72 la primire – iar Océane a convertit 6/12 mingi de break, a câştigat 115 puncte, 65/50.

Gabi acumulează deocamdată 180 de puncte WTA – care îi vor permite un progres până în jurul locului 105 WTA (estimare, neoficial) – şi un premiu financiar în valoare de 13. 224 €.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.