Irina Bara a câştigat şi a doua partidă din calificările turneului WTA International “Abierto Mexicano TELCEL presentado por HSBC”, care se dispută la Acapulco, şi s-a calificat astfel pe tabloul principal.
Irina, în timpul partidei din runda a doua
Credit Foto: abiertomexicanodetenis.com
În runda finală a calificărilor:
Irina Bara (177 WTA) – Tereza Martincova (Cehia, 153) [7] 3-6, 6-2, 7-6(5)
Partida a durat 2h28′.
În setul decisiv, Irina a condus mai întâi cu 3-0 – un break înainte, a fost apoi egalată şi depăşită de două ori, astfel încât la 4-5 şi 5-6 a primit pentru a rămâne în meci, dar a făcut re-break de fiecare dată, iar în tie-break a sprintat de la 3-5 cu 4 puncte consecutive.
Irina acumulează 18 puncte WTA pentru calificarea pe tabloul principal şi are asigurat premiul financiar cuvenit turului 1, 2.100 USD.
Calificările nu s-au încheiat încă, aşa că ea va fi repartizată puţin mai târziu pe tabloul principal.
*
În proba de dublu, Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu sunt capi de serie 1, pe tabloul cu 16 echipe şi vor juca în primul tur partida:
Irina Bara (64 WTA la dublu) / Mihaela Buzărnescu (27) [1] – Tatjana Maria (Germania, 81) / Christina McHale (SUA, 133)
*
Pe ordinea de joc de astăzi nu au fost programate nici ele, nici Marius Copil, care participă la evenimentul 500 Series.
Ordinea de joc – 25.02 – WTA / ATP Acapulco 2019