Galerie din timpul finalelor de simplu şi dublu şi de la festivitatea de premiere
Credit Foto: abiertomexicanodetenis.com
Videoclip cu rezumatul finalei de simplu, la sfârşitul ştirii
Yafan Wang (24 de ani) a câştigat la WTA International “Abierto Mexicano TELCEL presentado por HSBC” primul titlu al carierei, după prima finală pe care a disputat-o în circuit:
Yafan Wang (China, 65 WTA) – Sofia Kenin (SUA, 35) [5] 2-6, 6-3, 7-5 în 2h13′
Wang va progresa mâine datorită celor 280 de puncte WTA (255 nete) pe un nou maxim al clasamentului: 49 (cel vechi: 60 WTA / 28 ianuarie 2019).
Premiul financiar al campioanei este de 43.000 USD şi al finalistei de 21.400 USD.
Yafan Wang era cunoscută prin rezultatele bune de la dublu: 3 titluri, printre care “Elite Trophy” Zhuhai 2015 (/ Liang Chen), iar nouă (pre)numele ei ne este familiar din finala de luna trecută de la International Hua Hin, unde împreună cu Anna Blinkova, fuseseră învinse de echipa Irina Begu / Monica Niculescu.
*
În finala de dublu de la Acapulco:
Victoria Azarenka (Belarus, 266) / Saisai Zheng (China, 132) – Desirae Krawczyk (SUA, 50 WTA la dublu) / Giuliana Olmos (Mexic, 78) 6-1, 6-2 în 56′
Acum, Azarenka are 7 titluri în palmares şi Zheng, 4.