Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
4 Slideshow-uri c aâte 5 imagini:
Juliei i-a fost înmânat din partea fostei jucătoare Marina Erakovic un Korowai (o mantie maori)
Galerie videoclipuri, la sfârşitul ştirii
La al 8-lea meci disputat la WTA International “ASB Classic” de la Auckland – 3 în calificări şi 5 pe tabloul principal – Bianca Andreescu nu a mai avut resursele fizice necesare decât pentru aproape două seturi.
În finala turneului:
Julia Görges (Germania, 14 WTA) [2] – Bianca Andreescu (Canada, 152) [Q] 2-6, 7-5, 6-1
Partida a durat 1h44′.
Bianca a început în forţă: 4-0 şi apoi a blocat tentativa de revenire a adversarei.
Deşi jucătoarea din Canada şi-a pierdut serviciul în primul joc al setului 2, ea a prins-o pe nemţoaică din urmă şi a primit pentru a câştiga partida la 5-4.
Dar aici s-au terminat şi resursele fizice ale Biancăi, al cărei corp vădit extenuat de maratonul acestor ultime zile n-a mai ascultat-o, astfel că Görges n-a mai avut probleme deosebite pe drumul spre al doilea titlu consecutiv la Auckland (în 2016 a fost finalistă).
Julia Görges (30 de ani) îşi păstrează locul din clasament şi a fost recompensată cu un premiu financiar în valoare de 43.000 USD.
Ea a câştigat aici al 7-lea titlu al carierei: Turneul Final Elite Trophy 2017, 2 titluri WTA Premier şi 4 WTA International.
Bianca Andreescu (18 ani) încheie un turneu excepţional cu victorii – în optimi şi sferturi – la foşti lideri WTA, câştigătoare de titluri la turnee majore, va urca mâine pe locul 107 WTA şi va beneficia de o recompensă financiară în valoare de 21.400 USD.
De menţionat că Bianca a fost însoţită aici de antrenoarea pentru pregătirea fizică, Virginie Tremblay, antrenorul ei – şi al echipei de Fed Cup a Canadei – Sylvain Bruneau, fiind deja la Melbourne.
Galerie videoclipuri (6)
Time for the champion!
Congratulations, @juliagoerges !
Oh, and hi, @ErakovicMarina !@ASB_Classic pic.twitter.com/FZNVuEEcyc
— WTA (@WTA) January 6, 2019
“It’s amazing! I’ve played my best tennis this week!”
No kidding, @bandreescu_ !@asb_classic pic.twitter.com/EkuFRccBoM
— WTA (@WTA) January 6, 2019
?? to celebrate, @juliagoerges ? ?@ASB_Classic pic.twitter.com/TKSmuBUOLR
— WTA (@WTA) January 6, 2019
She’s coming back!
A fired-up @juliagoerges serves out the second set, 7-5, to level up against Andreescu!
Third set, anyone?@asb_classic pic.twitter.com/i2HJgiyVGe
— WTA (@WTA) January 6, 2019
She’s done it!@juliagoerges retains her Auckland crown – 2-6, 7-5, 6-1 against Bianca Andreescu!@asb_classic pic.twitter.com/FPmXSEZm0i
— WTA (@WTA) January 6, 2019
She’s halfway there!@bandreescu_ leads the defending champion Görges 6-2 in the final of the @ASB_Classic ! pic.twitter.com/przQtF9vPR
— WTA (@WTA) January 6, 2019